Eveniment

Un brașovean s-a plâns la Primărie că nu se se deszăpezește orașul. Ce răspuns a primit

Sebastian Dan

Un braşovean, supărat că este nevoie să se lupte cu nemeţii, a scris pe pagina de Facebook a Primăriei Braşov ce nemulţumire are. De asemenea, a întrebat de ce poliţiştii locali stau dimineaţa în maşini şi nu dirijează circulaţia pentru fluidizarea traficului.

Iată cum zic de la Primărie că au acţionat astăzi utilajele de deszăpezire

Cele două firme de deszăpezire, Comprest şi Eurostrada, au acţionat şi azi-noapte cu 32 de utilaje în oraş şi în Poiana Braşov. Din cauza visolului şi a ninsorii a fost nevoie să se intervină, în mod constant, pe arterele de circulaţie.

S-a intervenit pentru curăţarea carosabilului cu lama şi s-a împrăştiat și material antiderapant. Până în această dimineaţă s-a acţionat pe străzile principale, cele pe care circulă mijloacele de transport în comun, zonele mai înalte – de ex. CD Gherea, cartierul Șchei, podurile și pasajele, drumul spre Poiana Braşov și Poiana Braşov – iar din această dimineaţă a început deszăpezirea şi pe străzile din interiorul cartierelor şi legăturile acestora cu străzile principale.

Comprest a asigurat această activitate cu 24 de utilaje. Până în această dimineaţă s-au utilizat aproximativ 250 de tone de material antiderapant, stocul fiind în acest moment de aproximativ 110 tone. Telefon dispecerat: 0268-416495.

Eurostrada a acţionat cu 8 utilaje. De asemenea s-a intervenit pentru curăţarea carosabilului cu lama şi s-a împrăştiat şi material antiderapant. Eurostrada a utilizat aproape 60 de tone de material antiderapant şi mai are un stoc de peste 480 de tone.
Telefon dispecerat: 0268-311310.

În cazul în care situaţia de la societatea Salrom nu se va rezolva, cei doi operatori vor gestiona în comun stocurile de sare existente. Cetăţenii pot solicita intervenţia maşinilor de deszăpezire la dispeceratele celor două firme, în funcţie de zona de intervenţie. În cazul în care solicitările lor nu sunt rezolvate, pot sesiza acest lucru Serviciului Urmărire Contracte Salubrizare şi Deszăpezire din cadrul Primăriei Bra ov – telș 0268 416550, tasta 9, int. 127, 253, 254, email:salubrizare@brasovcity.ro.
Zonarea pentru deszăpezire este următoarea:

  • Eurostrada: cartierele Tractorul, Bartolomeu, Stupini, zona str. Harmănului – B-dul Gării – 13 Decembrie;
  • – Comprest: restul oraşului, inclusiv Poiana Braşov,
  • – Deszăpezirea tronsoanelor 1, 2 i 3 ale ocolitoarei este asigurată de CNAIR

Mai jos aveţi discuţia dintre braşovean şi reprezentanţii Primăriei