Un bărbat din Săcele, dat în urmărire națională, pentru infracțiunea de furt, a fost ridicaț ieri de polițiști, și încarcerat la Penitenciarul Codlea.
La data de 28 iulie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Brașov – S.R.P.T. Brașov, în timp ce efectuau activități operative în zona Stației de caleferată Brașov au identificat un bărbat, de 22 de ani, domiciliat în municipiul Săcele, penumele căruia Judecătoria Brașov a emis la sfârșitul lunii iunie a.c. un mandat de executare a pedepsei pentru săvârșirea infrațiunii de furt.
Bărbatul, care era dat în urmărire națională, a fost ridicat de polițiști în baza mandatului emis pe numele său și introdus în Penitenciarul Codlea, unde urmează să execute pedeapsa pronunțată de instanța de judecată.
Bărbat, arestat pentru infracţiuni de furt calificat
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zărnești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu persoana bănuită de comiterea faptelor în stare de arest.
Poliția Orașului Zărnești a fost sesizată de două ori despre dispariția unor bunuri, care ar fi fost sustrase din magaziile a două persoane, domiciliate în orașul Zărnești.
Furturile ar fi fost săvârșite pe timp de noapte, prinpătrunderea în spațiul de depozitare după ce era tăiat gardul împrejmuitor.
Activitățile de cercetare,pe carepolițiștii le-au întreprins după primirea sesizărilor, au dus la identificarea celui bănuit desăvârșirea faptelor,acesta fiind unbărbat,de 47 de ani, domiciliat în orașul Zărnești, fiind cunoscut fără ocupație.
„Pentru că persoana bănuită a mai săvârșit în trecut fapte similare și nu se afla la prima abatere, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea acestuia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
După prezentarea persoanei în fața instanței de judecată, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus ca bărbatul bănuit de comiterea celor două fapte de furt să fie cercetat în stare de arest, astfel că a emis un mandat de arestare preventivă pe numele său pentru o perioadă de 30 de zile”, potrivit poliţiştilor braşoveni.
Cercetările sunt continuate de polițiștii zărneșteni, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora.
Persoană cercetată pentru acte de violenţă în familie
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Victoria efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “violență în familie”.
„Din cercetările efectuate după primirea unei sesizări, în care o femeie reclama faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, a reieșit că, la data de 27 iulie a.c., în jurul orei 23.00, pe fondul unor neînțelegeri familiale,dar și a consumului de alcool bărbatul, din orașul Victoria, a început să se manifeste agresiv față de parteneră, ceea ce i-ar fi provocat femeii o stare de temere”, a potrivit IPJ Braşov.
În cadrul audierilor, dar și a rezultatelor relevate după completarea formularului de evaluarea a riscului,polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, în baza căruia bărbatul agresiv a fost evacuat din locuința comună.
De asemenea, a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează la acest moment verificări pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Activitățile de cercetare sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI