Speriat de coronavirus, un brașovean a refuzat să-și dea acordul pentru ca fiul său, minor, să plece în vacanță cu mama sa, însă judecătorii brașoveni l-au obligat să-și dea consimțământul.
Un bărbat din Brașov e obligat de instanță să își lase fiul să plece în vacanță cu mama lui, în Insulele Canare.
Copilul în vârstă de 6 ani se află în grija mamei, după ce aceștia s-au despărțit. Copilul este în custodia celor doi, iar potrivit înțelegerii, trebuie să își exprime acordul notarial atunci când copilul părăsește țara, „cu condiția de a-și comunica reciproc data plecării, destinația, perioada și data întoarcerii în țară„, se arată în motivarea instanței.
Femeia cumpărase biletele pentru o vacanță însă tatăl copilului, nu a vrut să accepte, invocând epidemia de coronavirus, astfel a depus o cerere prin care tatăl să fie obligat să își dea acordul, să poată pleca în vacanță cu fiul ei.
Magistrații Judecătoriei Brașov au admis cererea femeii și au respins motivația tatălui, considerând că nu există sufciente motive de îngrijorare pentru călătoria în Insulele Canare.
„Instanţa constată că reclamanta a depus la dosar înscrisuri privind achiziţionarea unui pachet turistic pentru un sejur în Insulele Canare (…), dar şi faptul că nu există date suficiente cu privire la faptul că prin călătoria în Spania şi în Italia sănătatea şi integritatea fizică a minorului ar fi puse în pericol din cauza epidemiei de coronavirus, acest risc putând exista şi în România”, se arată în motivarea instanței.
Decizia magistraților brașoveni nu este definitivă, potrivit dcnews.ro.