Eveniment

Un bărbat cu permis de conducere anulat a fost prins în timp ce conducea o mașină în municipiul Brașov

Iulia Ghervan

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 5 Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.


În fapt, la data de 28 februarie 2022, în jurul orei 09.00, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 57 ani, care conducea un autovehicul pe strada Panait Cerna din municipiul Brașov.


În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere anulat, neavând astfel dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.


În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.