Un bărbat a amenințat mai multe persoane cu un cuțit, la Lacul Noua

Un bărbat a amenințat mai multe persoane cu un cuțit, la Lacul Noua

În data de 08 iulie 2023, polițiștii locali din cadrul Biroului Trafic Rutier, Ridicări Auto au depistat o persoană de sex masculin care amenințase persoanele din jur cu un obiect periculos cu lamă.

Fapta și semnalmentele persoanei care a comis-o au fost comunicate Dispeceratului Poliției Locale Brașov prin intermediul unui apel telefonic, primit în cursul aceleiași zile, la ora 17.00. Conform apelului, se semnala prezența unui individ în zona Lacului Noua, care profera amenințări la adresa cetățenilor, având asupra sa un cuțit cu care a spart câteva baloane dintr-o arcadă.


Având în vedere faptul că, în data anterior menționată, Lacul Noua găzduia evenimentul ”Lavanda Fest”, zona fiind înțesată de localnici și turiști, polițiștii locali au anunțat imediat lucrătorii Secției 4 Poliție a Muncipiului Brașov și au verificat locația în vederea identificării persoanei în cauză. Cum aceasta părăsise între timp zona, nu a putut fi localizată imediat.

Alte articole:   Ciprian Băncilă la Culisele Zilei cu Sebastian Dan


Polițiștii locali din cadrul Biroului Trafic Rutier, Ridicări Auto au continuat verificările și au reușit să depisteze persoana respectivă, în baza semnalmentelor, pe Str. Prunului. Asupra acesteia au fost găsite un cuțit și o sticlă cu băutură alcoolică.


Polițiștii locali au predat persoana depistată Poliției Municipiului Brașov, în vederea continuării cercetărilor și luării măsurilor legale care se impun.


Pe această cale, Poliția Locală Brașov mulțumește celor care au apelat imediat Dispeceratul instituției, în urma căruia polițiștii locali au intervenit rapid, evitându-se o posibilă tragedie. Totodată, recomandăm tuturor cetățenilor ca, pentru soluționarea operativă a aspectelor din sfera de competență a Poliției Locale Brașov, să apeleze numărul de telefon 0268/954, disponibil 24/24 ore, 7/7 zile.

Alte articole:   De vorbă cu EA – Descoperă tainele astrologiei alături de Irina Mailat

Sursa: Poliția Locală

Distribuie dacă îți place!

De top în Brașov