Eveniment

Un bărbat a ajuns la poliție după ce și-a amenințat soția și i-a distrus telefonul

Iulia Ghervan

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 2 Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “amenințarea” și “distrugerea”.

În fapt, la data de 05 martie 2022, în jurul orei 17.20, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 de către o femeie din municipiul Brașov, cu privire la faptul că ar fi fost amenințată cu acte de violență de către soțul său, în timp ce se aflau la domiciliul comun, creându-i acesteia o stare de temere.

Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul, pe fondul unor discuții contradictorii ar fi amenințat-o cu acte de violență pe soția sa și i-ar fi distrus acesteia telefonul mobil.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.