
O aeronavă HiSky s-a întors, de urgență, pe Aeroportul Otopeni, în urma unui incident raportat luni seara.
Cursa HiSky pe ruta Bucureşti-Oradea a revenit, luni, pe Aeroportul Otopeni din cauza unei probleme la motor, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie.
Potrivit Boarding Pass, airbusul A320 HiSky care a decolat în seara zilei de luni, 3 martie 2025, de la Bucureşti spre Oradea a revenit pe aeroportul de origine imediat după decolare.
Probleme la motorul avionului companiei HiSky
Piloţii avionului, înmatriculat YR-BEE, au declarat urgenţă din cauza unei probleme tehnice apărută la motorul 1 (stânga) la câteva zeci de secunde după desprinderea de pe suprafaţa pistei.
Avionul A320 a decolat de la Bucureşti la ora locală 18:47 şi a aterizat, în siguranţă, pe acelaşi aeroport la ora locală 19:05.
Deocamdată, reprezentanții companiei aeriene nu au oferit detalii cu privire la această problemă tehnică. Cert este că pasagerii, dar și însoțitorii de zbor au trecut prin momente de panică.
În avion s-ar fi aflat şi primarul din Oradea
Nu este cunoscut numărul persoanelor care se aflau la bordul aeronavei HiSky. Acestea au fost debarcate și transportate în terminalul Aeroportului „Henri Coandă”, conform sursei citate.
Potrivit unor surse G4Media, în aeronavă se afla şi primarul din Oradea, Florin Birta.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!