Sânpetreanul Lucian Dragomir, cunoscut brașovenilor pentru afacerea sa „La Borcan”, vrea să pună la punct un sistem de alimentare a populației acasă, prin care brașovenii nu doar să mânânce sănătos, dar și să țină pe linia de plutire micile afaceri din județ.
„Împreună cu dragii noștri colegi Highclere construim un proiect pe lanțul scurt de aprovizionare, atât pentru segmentul Horeca cât și pentru persoanele fizice de pe raza județului Brașov! La fiecare proiect la care m-am înhămat, inclusiv LaBorcan, am făcut în prealabil o analiză amănunțită și de asemenea întotdeauna am vizat doar proiectele temeinice și de lungă durată! De accea vă invit a completa chestionarul de mai jos pentru a ne putea forma o idee cât mai aproape de realitate, de a realiza exact un foodbox pe măsură cererii dumneavoastră!”, spune Dragomir.
Tot ce își dorește brașoveanul, pentru a putea pune la punct acest sistem, este să completați acest formular online
Din 2018 Lucian are și certificat de confirmare a conversiei spre agricultura ecologică, așa că folosește doar semințe certificate ecologic, pe o suprafaţă de cca 8.900 mp, în satul Vad, comuna Șercaia, județul Brașov.
Din necesitatea de a trăi sănătos
În anul 2013 Lucian a desţelenit toată grădina de acasă; ulterior a făcut un contract de comodat cu familia soţiei pentru o proprietate bătrânească din satul Vad, comuna Şercaia, o suprafaţă de 2.000 mp cultivaţi, din care 150 mp în solar. Toate acestea doar pentru a produce şi mânca legume sănătoase, ne spune acesta. „În urmă cu zece ani am fost diagnosticat cu un sindrom rar, care printre multe alte cauze îşi datorează apariţia în sistemul meu prin alimentaţie cu produse procesate şi excesiv chimizate. Aşa că am început să-mi produc propria mâncare şi am început cu legumele. Am pornit afacerea fără niciun leu, dar am fost ajutat de o mai veche cunoștință care a și fost asociat preț de şapte luni, când în urma unei analize riguroase i-am prezentat situația care cerea o investiție medie și rapidă, moment în care acesta a cerut să se retragă, întrebându-mă: „Tu cât ai de gând să stai cu negru sub unghii?“. Această întrebare m-a ambiționat să vreau să reușesc în acest domeniu! Ulterior, mi-am desţelenit o parte din gazonul grădinii şi în anii următori mi-am încropit câteva solarii. Uşor, uşor am început să mă specializez în procesarea legumelor și fructelor, în preparate tradiționale specifice zonei, la borcan“, adaugă braşoveanul.
www.lumeasatului.ro