
Ministerul Sănătății (MS) anunță finalizarea distribuției dozelor de vaccin gripal achiziționate pentru derularea campaniei de vaccinare antigripală din sezonul 2020-2021.
Ultimele 540.000 doze de vaccin gripal vor ajunge în aceste zile la direcțiile de sănătate publică și, mai apoi, în cabinetele medicilor de familie care vor efectua imunizarea celor din grupele de risc.
În cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită anuală a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide.
Până acum a fost confirmat un singur caz de gripă în România și niciun deces.
Pentru acest sezon, MS a achiziționat aproximativ trei milioane de doze de vaccin gripal, dublu față de anul trecut.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!