Sunt bani pentru investiții, dar nu se pot folosi. Aceasta este situația în noua zonă rezidențială Tractoru VI, care a cunoscut o dezvoltare majoră din punct de vedere imobiliar în ultimii ani, dar unde nu există o infrastructură rutieră corespunzătoare, ci doar drumuri de pământ pline de hârtoape. Situația se datorează faptului că situația juridică a terenurilor aferente străzilor nu a fost încă reglementată. Astfel, o serie dintre proprietarii care dețin terenuri în zonă nu vor să cedeze nici în ruptul capului pământul pe care trec străzile, mulți dintre aceștia susținând că l-au plătit atunci când și-au luat lotul de casă și nu pot să îl dea degeaba Primăriei. „Suntem în situația în care, deși avem fondurile necesare pentru a moderniza infrastructura din zonă prevăzute în buget, să nu putem cheltui toți banii. Ne-am propus ca să rezolvăm întreaga zonă, dar problema este că nu a fost reglementată situația juridică a străzilor. Astfel, în situația în care sunt străzi care nu sunt domeniu public, nici noi, dar nici rețeliștii nu putem face nici un fel de investiție, fiindcă nu este legal să investim bani publici pe proprietăți private”, a explicat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.
Unde se poate lucra
În ultimii ani, Primăria a asfaltat doar o parte dintre cele câteva zeci de străzi sau alei de legătură, care, practic, sunt doar cu numele în Planurile Urbanistice Zonale al „noului oraș”, care s-a conturat în această zonă. Pe străzile unde proprietarii au cedat terenul, de câteva săptămâni au început noi lucrări la infrastructura stradală. Astfel, s-a trecut la asfaltarea străzii Alexandru Ciurcu, pe tronsonul dintre Ioan Socec și Ioan Popasu. Totodată, se vor continua asfaltările și pe Ioan Socec până la intersecția cu Ciurcu, cu o excepție pe o anumită porțiune, unde reabilitările se vor putea face doar pe o bandă, ținând cont că banda cealaltă nu a fost cedată de către proprietar. De asemenea, tot pe această stradă, se va lucra la amenajarea trotuarelor de pe partea imobilelor cu numere cu soț, cele de pe partea opusă neputând fi amenajate, tot din cauza faptului că proprietarii nu au cedat terenul. „Nici strada Argintului nu poate fi asfaltată în totalitate, din cauza faptului că pe unul dintre tronsoane nu a fost reglementată situația juridică”, a punctat Toarcea. În schimb, strada Ioan Popasu va fi asfaltată din 13 Decembrie și până în zona noului cartier de blocuri Avantgarden Tractoru, ținând cont că situația terenurilor a fost reglementată.
Nu se vor face exproprieri
După cum au explicat reprezentanții Primăriei, faţă de alte zone unde s-au conturat astfel de proiecte imobiliare, în zona Tractorul sunt foarte mulţi proprietari de teren, care, ulterior şi-au dezmembrate anumite suprafeţe, le-au vândut, iar noii proprietari nu vor să cedeze din teren, ținând cont că l-au plătit, sau vechii proprietari au dezmembrate loturi de casă, iar partea cu drumul le-a rămas în proprietate şi vor să o cedeze Primăriei doar contracost. „Este în interesul proprietarilor să cedeze o parte din teren, astfel ca să se poată realiza infrastructura rutieră, dar şi cea de utilităţi. Nu se vor face exproprieri, pentru că ar fi costuri foarte mari şi nu ar fi normal să cheltuim din bugetul tuturor braşovenilor pentru a cumpăra un teren privat, iar apoi acea persoană care ne-a vândut terenul să beneficieze gratuit de infrastructura stradală”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.