Politică

Udrea: „Nu există consens între baronii USL pentru stabilirea capitalelor de regiuni”

NewsBv

Elena Udrea (2)Prezentă la Braşov, în drum spre Sfântu Gheorghe unde urma să participe la o dezbatere despre regionalizare, fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea a precizat că va susţine Braşovul pentru statutul de capitală regională, pentru că îl merită. „Nu cred că această regionalizare se va finaliza până la finele acestui an, fiindcă nu există un consens politic. Nu există un consens între baronii USL unde urmează să fie aceste capitale. USL se gândeşte ca prin această regionalizare să dea putere unor baroni, care să stabilească nişte reguli, prin care electoratul, în 2016, să nu le mai poată lua puterea”, a subliniat Udrea.

Actualul deputat PDL a criticat actuala guvernare susţinând că toate proiectele pe care ea le-a demarat până anul trecut în calitate de ministru al Dezvoltării şi Turismului sunt acum blocate, ceea ce afectează întreaga economie. „Alături de domnul primar George Scripcaru am reuşit să implementăm o serie de proiecte importante pentru comunitate şi pentru dezvoltarea zonei. Acum, nu se mai întâmplă nimic. Nevoia de dezvoltare este blocată de lipsa de viziune a actualului Guvern care produce brambureală şi şomeri”, a precizat Elena Udrea.

Scenariu pentru prezidenţiale: forţele de dreapta versus PSD

În ceea ce priveşte posibila migrare în masă a democrat-liberalilor către Mişcare Populară, Udrea a precizat că această fundaţie, care cel mai probabil din toamnă se va transforma în partid: „are rolul de a atrage electoratul care nu a mai mers la vot, dar şi pe cei care sunt apropiaţi lui Traian Băsescu. Va trebui să găsim momentul ca toate partidele , fundaţiile , organizaţiile de centru dreapta să se unească într-un singur proiect şi cred că acel moment vor fi alegerile prezidenţiale”. Referitor la viitorul partid Mişcarea Populară, Udrea a spus că nu trebuie să existe o atitudine ostilă din partea PDL faţă de Mişcarea Populară, la fel cum nu trebuie să fie o atitudine ostilă faţă de Alianţa DA sau faţă de cei care s-au desprins din PDL.

Aceasta nu a dat nume pentru candidatul unic pe care îl vor propune cei care se vor uni în această structură de dreapta, însă, a ţinut să sublinieze faptul că acesta va candida împotriva PSD, nu a USL. „Dacă vorbim de ziua de astăzi, candidatul pentru preşedinţie al PSD ar fi Victor Ponta, însă, această guvernare îl va eroda până la alegeri”, a susţinut deputatul PDL. Întrebată dacă va candida la Preşedinţie, Udrea a spus, mai în glumă, mai în serios: „Numai dacă va candida Victor Ponta”.