Ucraina și Ungaria interzic intrarea străinilor în țară pentru cel puțin o lună, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Începând cu data de 29 august, ora 00,00, până pe 28 septembrie este interzisă intrarea cetăţenilor străini şi apatrizilor pe teritoriul Ucrainei. Vor exista unele excepții, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat MAE, excepţie fac următoarele categorii:
- rudele de gradul I ale cetăţenilor ucraineni; persoanele care deţin un permis de muncă în Ucraina;
- specialişti care sosesc în Ucraina la invitaţia reprezentanţilor companiilor ucrainene;
- persoanele aflate în tranzit care deţin documente ce confirmă părăsirea Ucrainei în maximum 2 zile de la intrarea pe teritoriul acesteia;
- persoane care au drept de şedere permanentă sau temporară în Ucraina, confirmat prin documente justificative;
- persoanele sosite la studii;
- persoanele sosite în Ucraina pentru tratament medical;
- conducătorii autovehiculelor de transport marfă, membrii echipajelor aeronavelor, navelor maritime şi fluviale şi echipajelor de tren;
- personalităţile culturale care sosesc la invitaţia instituţiilor de cultură; persoanele care participă la competiţii sportive;
- persoanele care transportă celule STEM pentru transplant;
- membrii delegaţiilor oficiale ale statelor străine, angajaţii organizaţiilor internaţionale, precum şi persoanele ce îi însoţesc, care sosesc la invitaţia preşedintelui Ucrainei, Parlamentului, Guvernului, Administraţiei Prezidenţiale, Ministerului Afacerilor Externe.
Persoanele din categoriile enumerate trebuie să prezinte la trecerea frontierei de stat o asigurare medicală care să acopere costurile unui eventual tratament pentru COVID-19 şi/sau costurile privind cheltuielile de carantină. Poliţa de asigurare trebuie să fie eliberată de o companie de asigurări înregistrată în Ucraina sau de o companie străină care are o reprezentanţă în Ucraina.
De asemenea, vor avea acces pe teritoriul Ucrainei următoarele categorii de persoane (fără a mai fi obligatorie deţinerea unei poliţe de asigurare COVID-19):
- refugiaţii sau persoanele care au nevoie de protecţie internaţională;
- personalul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale statelor străine, reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale, acreditate în Ucraina, precum şi membrii de familie ai acestora sau persoanele care sosesc în Ucraina la invitaţia Ministerului Afacerilor Externe;
- instructorii militari ai statelor membre NATO şi ai statelor care participă la programul „Parteneriatul pentru Pace” sau persoanele care sosesc în Ucraina la invitaţia Ministerului Apărării.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: www.mae.ro/node/51934, kiev.mae.ro, cernauti.mae.ro, odessa.mae.ro şi www.mae.ro.
Ungaria își închide granițele de la 1 septembrie. MAE a cerut clarificări
Ungaria îşi va închide frontierele pentru străini de la 1 septembrie pentru a limita creşterea numărului infectărilor cu noul coronavirus, iar ungurii care se întorc în ţară din străinătate vor trebui să intre în carantină, a anunţat vineri şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, potrivit Agerpres care citează Reuters.
Potrivit sursei citate, de la 1 septembrie străinii vor putea intra în ţară doar în cazuri justificate. Excepţie de la regulă vor face coridoarele de tranzit, convoaiele militare, tranzitul umanitar şi călătoriile de afaceri sau umanitare.
În ceea ce priveşte cetăţenii ungari care se întorc din străinătate, Gergely Gulyas a spus că ei vor putea ieşi din carantină numai după două teste negative la COVID-19.
Şeful de cabinet al lui Orban a mai spus că aceste reguli pentru combaterea pandemiei de COVID-19 vor fi în vigoare cel puţin o lună.
MAE informează că a solicitat, prin Ambasada României la Budapesta, clarificări cu privire la noile măsuri adoptate de Guvernul Ungariei pentru gestionarea pandemiei de COVID-19 şi la impactul acestora asupra cetăţenilor români.
„Pe fondul informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la unele decizii ale Guvernului Ungariei cu privire la adoptarea de noi măsuri pentru gestionarea pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează ca au fost deja solicitate, prin Ambasada României la Budapesta, clarificări cu privire la conţinutul deciziilor amintite şi impactul acestora asupra cetăţenilor români care călătoresc în Ungaria şi respectiv prin Ungaria, ca stat de tranzit, către alte state europene, precum şi în privinţa cetăţenilor români, lucrători transfrontalieri”, precizează MAE.
În egală măsură, a fost transmisă şi solicitarea ca autorităţile române să fie informate cât mai rapid asupra modului de implementare a deciziilor respective, adaugă MAE.