Miercuri după-amiază, în jurul orei 18.00, doi turiști polonezi au anunţat la numărul de urgenţă că au rămas blocați în Masivul Piatra Craiului.
Se pare că tinerii s-au aventurat în condiţii neprielnice în Masivul Piatra Craiului, în zona superioară a Padinii Închise.
Salvamontiștii zărneşteni au reușit să ajungă la turiști, iar cei doi au fost coborâţi în siguranţă după o acţiune de recuperare care a durat aproximativ şase ore, fiind aduşi la baza muntelui.
„La ora 18.00, Dispeceratul Naţional Salvamont a primit un apel de urgență în care eram anunțați că doi tineri din Polonia s-au aventurat în condiții neprielnice în Masivul Piatra Craiului, în zona superioară a Padinii Închise. Acțiunea de recuperare a celor doi a fost efectuată de formația Salvamont Zarnești, după 6 ore ei (n.r. turiştii) fiind aduși la baza muntelui. Unul dintre ei a prezentat o problemă medicală la mâna stângă, problemă ce era cauzată de oi căzătură de acum o lună și care, în urma turei de ieri, a recidivat”, au informat reprezentanţii Salvamont România.
Foto: arhiva