
Două evenimente de anvergură vor avea loc la acest sfârșit de săptămână în Brașov, astfel că și numărul turiștilor care vor ajunge la poalele Tâmpei va depăși recordurile stabilite în ultima vreme. Cele două evenimente, respectiv Festivalul Berii Oktoberfest, dar și manifestările prilejuite de sărbătorirea Sfintei Marii, patroana spirituală a Brașovului, (ocazie cu care va fi prezentată pentru prima dată publicului crucea cu care părintele Arsenie Boca îi binecuvânta pe credincioși, și care a fost descoperită după 68 de ani în Șcheii Brașovului), au atras atât un număr mare de amatori de distracție, cât și un număr însemnat de pelerini din toate colțurile țării. Mai important este faptul că evenimentele sunt organizate de către asociații civice, fără implicarea autorităților locale, și încet, dar sigur, devin manifestări de importanță națională.
În conformitate cu datele prezentate de booking.com, unul dintre cele mai mari și utilizate site-uri pentru rezervări, din cele peste 240 de unități de cazare din municipiul Brașov înscrise pe această platformă, doar puțin peste 70 mai aveau locuri libere, iar numărul de locuri de cazare la acestea era destul de limitat, de la câte o singură cameră în hotelurile cu pretenții, la maximum cinci, în unele pensiuni.
Câteo cameră, ici – colo
Astfel, unul dintre cele mai mari hoteluri de cinci stele din județ, Aro Palace, nu mai avea ieri camere libere. Și alte hoteluri importante, cum ar fi Ramada sau Kronweell, mai aveau disponibilă câte o singură cameră, în conformitate cu datele prezentate de booking.com ieri după-amiază. În cazul hotelurilor de trei stele din zona centrală, numai trei unități, respectiv Hotel Corona, Hotel Gott și Hotel Pantex, mai aveau disponibilitate de cazare, însă doar în câte o singură cameră. Alte hoteluri de trei stele, precum Capitol sau Brașov fuseseră deja rezervate în totalitate.
Nu mai e loc la hosteluri
Și hostelurile au fost la mare căutare, astfel că ieri doar Hostelul Mara și Centrum House Hostel mai avea câte o cameră liberă, iar administratorii unităților susțineau că probabil vor fi rezervate în scurt timp. Nici în complexurile de apartamente nu prea mai era loc. În conformitate cu datele oferite de booking.com, „ultima șansă” la un preț accesibil era într-un complex din cartierul Anvantgarden, unde mai erau libere două apartamente, prețul de cazare fiind de 400 de lei pentru două nopți. Camere libere au mai rămas în general la pensiunile de patru sau cinci margarete unde prețul pentru două nopți de cazare ajunge și la 800 de lei.
Aglomerație și în Poiană
Și în Poiana Brașov doar 19 dintre cele 44 de unități de cazare înscrise pe booking.com mai aveau camere libere. Și în acest caz, hotelurile mai cu pretenții erau deja rezervate în totalitate. Singurul hotel cu prețuri accesibile, respectiv de 426 de lei pentru două nopți de cazare, era Hotelul Ruia de trei stele, care avea mai multe camere libere.