Eveniment

Turist rănit pe drumul Sulinar, salvat de jandarmii montani şi salvamontinşti

Sebastian Dan

Autorităţile au fost alertate să acorde primul ajutor unei persoane accidentate în Poiana Braşov. Aceasta a căzut 30 metri în râpă pe Drumul Sulinar, la aproximativ 300 metri de telecabina.

„Am direcţionat la fata locului doi jandarmi montani și participa și doi colegi de la Salvamont. La ora  17.40 au ajuns la persoana accidentată. I se acorda primul ajutor, dupa care va fi coborâta în zona telegondolei”, a precizat maior Ciprian Aldea, purtătorul de cuvânt al jandarmilor braşoveni.

Victima a fost preluată de un echipaj SMURD, are 19 ani şi este din Ploieşti.