Din judeţ

Turcea Marian George: „Șinca Nouă este sat european pe plăcuța de la intrare în comună, dar de 2 ani nu am accesat fonduri“

Sebastian Dan

Este un tânăr fiu al satului, inginer de profesie, Dacă alți consăteni din generația lui au plecat la oraș sau în străinătate, el a decis să rămână în localitatea natală. Și pentru că oamenii au multe lipsuri, de curând a acceptat provocarea să se implice în viața publică și să muncească pentru un trai mai bun pentru semenii lui.

Este vorba despre Marian George Turcea, candidatul Partidului Social Democrat la funcția de primar al comunei Șinca Nouă. În interviul care urmează am discutat cu tânărul candidat, care ne-a mărturisit care sunt motivele care l-au determinat să se implice, dar și de ce oamenii vor o schimbare.

Are exemple comunele vecine care în ultimii ani, deși nu au titulatura de „sat european“ au întrecut Șinca Nouă cu mult, iar secretul este accesarea fondurilor europene. În rândurile ce urmează, aflați mai multe chiar de la Marian George Turcea, candidatul PSD la funcția de primar al comunei Șinca Nouă. 

Sunteți candidatul Partidului Social Democrat la funcția de primar a comunei Șinca Nouă! Aveți „rădăcini! în ceastă comună?

Localnicii din Șinca Nouă mă cunosc 100%, cei din Paltin mai puțin, pentru că atunci când am făcut Școala Generală, clasele I-VIII, ei mergeau la școală în Poiana Mărului și nu ne-am intersectat. Acum, fiind la noi, se cunosc generațiile care au venit după mine.

Mă numesc Turcea Marian George, am 34 de ani, sunt inginer de profesie, ultimele studii terminate sunt master în Ingineria Managementului Gazelor Naturale, lucrez la stația de turbo compresoare din Șinca, nu sunt căsătorit. Și un lucru cu care mă mândresc este faptul că sunt descendent al învățătorului Turcea Sidon (unchiul bunicului meu), mare revoluționar, reprezentantul comunității din Șinca Nouă la Marea Unire de la Alba Iulia din 1918.

De ce ați decis să candidați la funcția de primar al comunei Șinca Nouă?

Îmi doresc o schimbare, o schimbare în bine, pentru că în ultimii 10 ani lucrurile nu s-au mișcat în favoarea noastră, a locuitorilor. S-au făcut foarte puține lucruri la posibilitățile care au fost: să se acceseze diferite proiecte europene. Putem să comparăm cu comunele vecine. De exemplu, Poiana Mărului în ultimii cinci ani a înflorit. Noi am bătut pasul pe loc, dacă nu chiar am regresat.

Mi-ați povestit că, în statistici, comuna Șinca Nouă, în ultimii doi ani, este singura comună din județul Brașov care nu a accesat niciun fond european!

Așa este! Este pe site oficial această statistică, iar Șinca Nouă este  singura comună din județul Brașov care, în ultimii doi ani, nu a accesat niciun ban.

Ce nu s-a făcut în comună și s-ar fi putut face?

În primul rând despre ce s-a făcut: nu suntem mulțumiți de rețeaua de apă, pentru că la fiecare ploaie apa vine colorată la robinet. Nu este nici măcar apă menajeră, pentru că nu poți să te speli cu ea. Dacă bei, este boală curată! Este primul lucru care trebuie îmbunătățit, trebuie adus la un anumit standard. Al doilea este canalizarea, care este începută de aproape 10 ani. S-au băgat conducte pe niște străduțe limitrofe, care nu se unesc cu nimic, iar lucrarea este abandonată. Cred că de 6-7 ani nu s-a mai făcut nimic. O altă problemă este faptul că nu avem trotuare. Sunt zone unde trotuarele înseamnă noroi, înseamnă pietriș, înseamnă bolovani, înseamnă iarbă destul de mare. Acestea sunt niște lucruri minime; chiar dacă la intrare avem o plăcuță mare unde scrie „sat european“, suntem departe de acest lucru.

Am fost frecvent în Șinca Nouă, în special la evenimentele culturale. Am văzut că oamenii sunt uniți, păstrează tradiția, dar pe de altă parte spuneți că sunt multe probleme administrative cu care se confruntă cetățenii!

Într-adevăr, vechea conducere s-a axat pe aceste activități: pe ansamblul de dansuri, pe fanfară, banii cam în partea aceasta s-au îndreptat.

V-ați făcut un plan pentru ambele sate ale comunei?

Prioritară, cum am spus, este îmbunătățirea calității apei pentru Șinca Nouă. Sunt zone unde nici presiune nu e. Am fost conectat tot timpul cu membrii comunității, iar oamenii se plâng de faptul că nu e presiune, se înfundă filtrele la mașinile de spălat. Canalizarea e nefinalizată – trebuie reluate lucrările, accesate fonduri. Realizarea trotuarelor, pentru că noi suntem obligați să mergem pe stradă și este drum național, trebuie să ne ferim de mașini, pentru că trotuarele, în unele zone, sunt impracticabile. Acestea sunt prioritățile de grad zero. Priorități mai sunt un parc pentru copii, cu leagăne, tobogane, cu teren de fotbal, unul sintetic, ceva ca să-i scoatem pe copii,pe tineri din acasă, pentru că dacă nu au condiții, nu mai ies.

Știm că în comună sunt mulți tineri!

Nu mai sunt chiar așa mulți. Dacă mă uit în generația mea, mai mult de jumătate ori sunt plecați dincolo sau în București, Sibiu, Brașov, unde își găsesc joburi și mai vin de Paști și de Crăciun. Șinca Nouă până acum vreo 10 ani, față de satele din zona Făgărașului nu a fost o comună depopulată, dar acum începe să se depopuleze. Sunt tot mai multe case goale. Dacă nu se face o schimbare, cel puțin generația aceasta 14-20 ani, cred că nici câți am rămas noi nu o să mai rămână, dacă nu au niște condiții minime.

La Paltin, care ar fi problemele cu care se confruntă oamenii?

Cea mai mare doleanță a lor este gazul. Nu este rețea de gaz.

Apă, canalizare, au?

Nu au, dar ceea ce îi doare cel mai tare este gazul, pentru că cu lemnele este din ce în ce mai greu, chiar dacă pădurea efectiv „cade“ pe ei, din diferite motive, foarte greu reușesc să acceseze lemnele de foc, lemnele merg în alte părți.

Din pădurea comunală? Ar trebui să primească, nu?

Este o procedură, se face o cerere, este un preț mai mic decât prețul pieței, dar trebuie să luăm de la liber. Noi facem cererea și rămânem cu ea. Este un pic și frustrarea omului care tot vede că trec prin fața lui mașinile care se duc la Zărnești, la Bran cu lemne. Trec zilnic și ei nu primesc, sunt duși cu vorba de pădurar, de inginerul silvic, de cine trebuie să-i programeze să vină să-și ia cota arte care li se cuvine, prin Hotărâre de Consiliu Local.

La Șinca Nouă este gaz?

Da, este gaz de mai bine de 20 de ani. S-a început înainte să se înființeze comuna, chiar tata s-a ocupat.

Tatăl dv. este și unul din fondatorii comunei!

Da, este unul din fondatorii comunei și chiar tata s-a ocupat, a înființat Asociația „Pro Șinca“ și  așa a început, cred că înainte cu 2-3 ani să se înființeze comuna. 

La Paltin, bineînțeles apă, canalizare, un teren de joacă pentru copii. Paradoxal, în Paltin sunt aproape mai mulți copii, copii de grădiniță, de generală, sunt mai mulți ca la Șinca Nouă, chiar dacă populația este de 7-8 ori mai puțină. Acest lucru îl știu chiar de la domnul director Nanău.

Care ar fi primele trei lucruri urgente pe care le-ați mai face pe lângă cele pe care le-ați enumerat dacă veți fi ales primarul comunei?

Un lucru care se poate realiza urgent este un loc de joacă pentru copii, care nu necesită chiar așa de mulți bani. Se poate realiza și din bugetul local să cumperi câteva leagăne, un tobogan.

La  ora actuală nu există astfel de spații pentru copii?

Nu există! Terenuri și locuri ar fi, nu duce primăria lipsă de spațiu. Tot așa, realizarea trotuarelor se poate face. Se pot face chiar din bugetul local: anul acesta faci 300 de metri, anul viitor la fel și de la an la an, ajungi să finalizezi această lucrare mult necesară.

Nu s-au executat deloc trotuare în comună?

S-a făcut anul trecut, înainte de alegeri, undeva la maxim 200 de metri, chiar în fața școlii unde era un dezastru, erau bolovani, se împiedicau copiii, chiar au fost cazuri când s-au accidentat.

Rigole, podețe sunt amenajate în comună?

Nu, dacă nu s-au făcut trotuare, nu sunt nici rigole sau podețe.

De ce a trebui oamenii să-l voteze pe George Marian Turcea?

Oamenii își doresc o schimbare și eu pot să fac această schimbare în bine, având și o echipă, sunt foarte determinat. La fel cum am fost și în ultimii ani să nu plec și eu ca mulți foști colegi. Am fost determinat să rămân, să mă implic și să fac o schimbare în bine. Am exemplul colegilor din Zărnești, Poiana Mărului care sunt cam de o vârstă cu mine și care au accesat zeci de milioane de euro pentru unitățile lor în ultimii ani, deci se poate. Totul e numai să vrei și să pui mâna să muncești, pentru că asta e cel mai important, să muncești. Dacă nu muncești nu o să vină nimeni de la București sau de la fonduri europene să-ți dea și să zică: Hai Șinca Nouă că nu ai cutare, cutare, să-ți dăm niște fonduri.

Practic, ați decis să rămâneți în satul natal și să vă implicați!

Da, îmi doresc să redevenim sat european, așa cum scrie pe plăcuța de la intrare în sat, dar în adevăratul sens al cuvântului, nu numai la figurat!

Acestea sunt obiectivele mele în perioada următoare

Turcea Marian George, poziția 1 pe buletinul de vot

Sat Șinca Nouă:

  • Îmbunătățirea rețelei publice de apă
  • Amenajarea trotuarelor din comună
  • Continuarea lucrărilor la rețeaua de canalizare
  • Retrocedarea proprietăților de pădure
  • Curățarea pășunatului public
  • Reabilitarea drumurilor de hotar
  • Aprovizionarea cu lemne de foc pentru toate gospodăriile
  • Continuarea de pozare(identificare) subterană a cablurilor electrice
  • Schimbarea dușumelelor(podelelor/pavajelor) din interiorul Școlii Generale din Șinca Nouă
  • Finalizarea terenului de sport din interiorul Școlii Generale Șinca Nouă
  • Amenajarea unui loca de joacă pentru copii
  • Amenajarea unei săli de sport

Sat Paltin:

  • Înființarea rețelei de distribuție gaze naturale
  • Înființarea rețelelor de alimentare cu apă și a rețelei de canalizare
  • Zugrăvirea grădiniței și Școlii Primare 
  • Construirea unui Cămin Cultural
  • Aprovizionarea cu lemne de foc pentru toate gospodăriile
  • Reabilitarea drumurilor de deal
  • Amenajarea unui loc de joacă pentru copii
  • Regularizarea pârâului Paltin

Bourie – Șinca Nouă

  • Asfaltarea ulițelor
  • Rețea de gaz – înființare
  • Amenajarea unui loc pentru colectarea deșeurilor
  • Amenajarea unui loc de joacă pentru copii
  • Reabilitarea rețelei de alimentare cu apă care în prezent funcționează defectuos, are presiune mică și conține impurități
  • Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizația Județeană Brasov
  • –  Executat de Societate PRESAMFAG 2017 SRL
  • –  CUI mandatar financiar coordonator 51210011