Politică

Tudor Benga (în izolare), mesaj către liderii USR: „De la 10% la 5% drumul e mult mai scurt decât a fost de la 22 la 10”

Sebastian Dan

Deputatul USR Tudor Benga a postat pe pagina de Facebook un mesaj către liderii partidului. Parlamentraul este în izolare, fiind infectat pentru a doua oară cu COVID 19.

„Treaba-i simplă: nimic nu este veșnic pe lumea asta, iar partidele politice cu atât mai puțin. Așa cum au crăpat o grămadă de partide încă mult mai mari ca noi, prin toată lumea și p-aici, poate să crape foarte repede și USRPLUS. Iar dacă va crăpa, asta-i viața, o luăm de la capăt și reconstruim, n-o să se oprească planeta fiindcă nu mai e USRPLUS. Partidul ăsta a fost relevant câtă vreme și-a văzut de misiunea lui inițială: aceea de a reprezenta segmentul pro-reformator și pro-european din societate care nu se mai regăsea în partidele vechi. Câtă vreme s-a focusat in principal pe reprezentare (adică până în europarlamentarele din 2019) a crescut. Când început să se concentreze mai mult pe bătăliile de putere (fie ele interne sau externe) a început să se ducă la vale, și tot la vale merge de atunci.Sfatul meu către colegii din Biroul Național, al cărui membru am fost la rândul meu timp de doi ani, este să-și bage mințile în cap. Din afară nu se vede nimic altceva decât o nouă bătălie de putere, nici pomeneala de vreo mare încleștare de principii și valori. V-am spus-o și vouă tuturor la întâlnirea de la grupul parlamentar de marți, am spus-o și public când am fost invitat vineri seară la TVR: partidul e osificat pe dinăuntru și câtă vreme nu sunteți dispuși nici unii de fapt să schimbați cu adevărat regulile interne ale jocului, partidul se va duce la vale indiferent care dintre voi îl conduceți.Promisiunea noastră fundamentală a fost o altfel de politică. O mișcare pornită de la firul ierbii, deschisă către orice român de bună credință dispus să se implice, care să funcționeze complet diferit de vechile partide de pe scena politică. Astăzi ne batem înăuntru pe putere fix ca toți ceilalți, excludem și suspendăm membri pe banda rulantă, și-l aruncăm pe cel mai important primar al nostru sub autobuz de fiecare dată când prindem ocazia. Și, sorry, dar de păcatele astea sunt vinovate toate taberele interne care vă trozniți azi. Așa că sfatul meu e ca până mâine dimineață (azi-n.r.) să vă băgați toți mințile în cap. Că dacă nu, o să crăpăm, și n-o să plângă nimeni de mila noastră că ne-o vom fi făcut-o exclusiv cu mâna proprie”, scrie Tudor Benga.

Postarea nu a rămas fără ecou și printre zecile de comentatori, apare și Dan Barna (luat serios la întrebări de internauți):

Dan Barna: „Nu poți să nu apreciezi consecvența de mesaj a colegului Tudor: Din momentul înființării USR a fost toată viața pe buza unei pre-anunțate catastrofe. E cert partidul cu cea mai multă adrenalină”.

La care vine și replica lui Benga: „Eu îmi asum riscul de a fi Petrică, că tot îți plac ție fabulele. Dar voi asigurați-va că mâine dimineață nu vine lupul. Altfel spus eu îmi asum riscul să fiu purtător de mesaj catastrofic. Voi asigurați-vă că nu dărâmați ce-a mai rămas din organizație mâine în ședința de BN. Valabil și pentru tine și pentru Cătălin Drulă și pentru Dacian Cioloş. Nu de alta, dar la cum arată lucrurile acum în intern, dacă plecați chitiți să vă dați unii altora decisiva mâine, s-ar putea să nu mai rămână mare lucru din capitalul politic al USR PLUS. Că de la 10% la 5% drumul e mult mai scurt decât a fost de la 22 la 10. Spor!”