Trump, mesaj pentru Zelenski înaintea întâlnirii de la Casa Albă: Să renunţe la Crimeea, să accepte ca Ucraina să nu adere la NATO
Liderul de la Casa Albă a declarat că președintele ucrainean Volodimir Zelenski poate pune capăt războiului Rusiei „dacă dorește”, dar că „Ucraina nu va intra în NATO” ca parte a unui acord de pace, scrie BBC.
Cu doar câteva ore înainte de a-l primi la Casa Albă pe Volodimir Zelenski, Trump a mai afirmat că Peninsula Crimeea, anexată ilegal de Moscova în 2014, „nu va fi redată niciodată” Ucrainei.
Trump, mesaj pentru Zelenski
Declarațiile președintelui SUA vin după summitul cu liderul rus Vladimir Putin din Alaska, în urma căruia președintele american a renunțat la solicitarea unui armistițiu, cerând în schimb un acord de pace permanent.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, împreună cu lideri europeni, inclusiv premierul britanic Sir Keir Starmer, urmează să participe luni la Washington la discuțiile privind viitorul Ucrainei.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!