Kim Jong Un, Xi Jinping și Vladimir Putin s-au reunit la summitul din China, unde au participat la cea mai mare paradă militară din istoria Beijingului, iar Trump transmite un mesaj.
Președintele Donald Trump i-a acuzat marți seară pe liderii Chinei, Coreei de Nord și Rusiei de conspirație împotriva Statelor Unite, în timp ce aceștia se adunau la Beijing pentru o paradă militară de amploare.
Trump îi acuză pe Kim Jong Un, Xi Jinping și Vladimir Putin de conspirație
Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că omologul său chinez, Xi Jinping, „conspiră” cu liderii rus, Vladimir Putin, şi nord-coreean, Kim Jong Un, pe care i-a primit la Beijing pentru o uriaşă paradă militară care comemorează sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, notează AFP, citată de Agerpres.
„Fie ca preşedintele Xi şi minunatul popor chinez să aibă o zi minunată de sărbătoare”, a scris preşedintele Statelor Unite pe reţeaua sa Truth Social.
„Vă rog să le transmiteţi cele mai calde urări lui Vladimir Putin şi lui Kim Jong Un în timp ce conspiraţi împotriva Statelor Unite ale Americii”, a adăugat Donald Trump într-un mesaj pe un ton sarcastic.
Foto: Mikhail Metzel / POOL / AFP

