Economie

Trotuar rulant până în vârful Pârtiei Bradul. Copiii vor putea schia în siguranţă în Poiana Brașov

NewsBv

schi alpin copiiAnul trecut, pe vremea aceasta, o echipă de specialişti din Franţa, Louis Guily, Vincent Tassard şi Yvnes Chedal,  membrii ai Clusterului Montagne, care gestionează domeniile schiabile din zona Trois Vallees (din care fac parte si staţiunile Courchevel şi Maribel), dar şi din Andora, au venit la Braşov pentru a vedea care sunt proiectele de infrastructură pentru  dezvoltarea domeniilor schiabile, realizate şi propuse, atât de Braşov, cât şi de staţiunile montane din jurul Braşovului şi pentru a le da unele sfaturi autorităţilor.

Francezii au recomandat amenajarea unei pârtii sigure pentru copii

Una dintre propunerile pe care francezii le-au făcut edililor braşoveni a fost de a amenaja o pârtie destinată exclusiv prichindeilor, delimitată de restul domeniului schiabil şi facilităţilor din Poiană, unde aceştia să fie în siguranţă. „Este foarte important să sanctuarizezi acest domeniu, întrucât copiii sunt cei care aduc cei mai mulţi clienţi, respectiv vin însoţiţi de părinţi sau de bunici. Această pârtie pentru copii trebuie pusă cât mai în faţă, să fie vizibilă. Ei sunt, oricum, clienţii de mâine, şi dacă nu îi formăm de acum, nu o să mai avem clienţi pe viitor”, a explicat Yvnes Chedal, expertul uneia dintre societăţile care administrează domeniile schiabile din acest Clusterul Montagne.

Investiţie pe banii Ana Teleferic

Edilii s-au conformat recomandărilor făcute de specialişti şi cu ajutorul firmei Ana Teleferic, care administrează instalaţiile de transport pe cablu din Poiană, Pârtia Bradul va fi reamenajată, până la deschiderea noului sezon, astfel că pe partea stângă va fi amenajată o zonă special destinată pentru cei mici în vederea iniţierii. Aceasta va fi delimitată de restul pârtiei cu plase speciale de protecţie şi, surpriza, o constituie amenajarea unui trotuar rulant de ultimă generaţie, cu care micuţii vor ajunge mult mai uşor în vârful pârtiei. Lucrările de amenajare au început deja şi vor fi gata cel târziu la finele lunii. Banda are o lungime de 100 de metri şi poate transporta o mie de persoane pe oră, fiind o alternativă mult mai bună pentru copii faţă de teleschiul existent pe pârtie. Un astfel de sistem există în apropiere de Braşov, doar la Azuga, pe Pârtia Sorica. „Pârtia Bradul este destul de aglomerată şi, în conformitate cu recomandările specialiştilor de la Courchevel, am decis să facem aceste amenajări pentru ca micuţii să fie în siguranţă, să nu mai existe riscul producerii unor accidente. Investiţia a fost suportată de firma privată, însă, încasările se vor împărţi în conformitate cu hotărârea de Consiliu Local emisă luna trecută”, a explicat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov. Noua investiţie îi va scuti pe micuţi de efortul urcatului cu teleschiul şi va face ca randamentul lecţiilor de schi să crească.