
Data de 9 mai are o triplă semnificație simbolică pentru România.
Zilele de 9 mai 1877 şi 9 mai 1945, precum şi Ziua Europei se înscriu ca momente glorioase ale luptei românilor pentru libertate, unitate şi independenţă.
Cu acest prilej, Instituția Prefectului, în colaborare cu Garnizoana Brașov, va celebra astăzi, 9 Mai, de la ora 10.00, Ziua Independenței de Stat a României, printr-un ceremonial militar și religios care va avea loc la Cimitirul Eroilor Români din Șprenghi (Bartolomeu).
Totodată, o manifestare specială va fi dedicată aniversării Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în Al Doilea Război Mondial, precum și Zilei Europei.
La eveniment vor participa oficialităţi locale şi judeţene, comandanţii din cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Afacerilor Interne, veterani, cadre militare în rezervă şi în retragere, reprezentanţi ai partidelor politice, asociaţiilor şi organizaţiilor nonguvernamentale, elevi şi studenţi.
Foto: arhiva