Un tren privat, cu destinația Brașov, a deraiat în Gara de Nord

Un tren privat, cu destinația Brașov, a deraiat în Gara de Nord

Un tren aparţinând unui operator privat, care trebuia să plece miercuri seara din București spre Brașov a fost implicat într-un incident în Gara de Nord.

Trenul nu a putut opri la timp la capătul de linie și a ajuns aproape de pavaj, depășind tampoanele, relatează digi24.ro.

Incidentul a avut loc în jurul orei 20.30, când în timpul manevrei de regarare de la linia 5 la linia 6, garnitura a lovit parapetul de la capătul liniei 6, iar vagonul de semnal a deraiat de o osie.

„În jurul orei 20:35, în staţia Bucureşti Nord, în timpul manevrei de regarare a trenului 16037 Regio Călători, de la linia 5 la linia 6, trenul a lovit parapetul de la capătul liniei 6, iar vagonul de semnal a deraiat de o osie. Incidentul va fi anchetat de organele abilitate, care vor stabili cu exactitate cauzele producerii acestui eveniment feroviar”, se arată într-un comunicat al CFR SA.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CFR, Oana Brânzan, la manevra de regarare a unei garnituri goale care avea în componenţă nouă vagoane, mecanicul trenului a depăşit în momentul opririi parapetul de la linia 6 unde trebuia să oprească pentru a prelua călătorii spre Braşov. În urma depăşirii parapetului, s-a produs şi deraierea ultimului vagon.

În urma incidentului nu au fost persoane rănite, iar programul trenurilor care trebuiau să plece sau să sosească în Gara de Nord nu a fost afectat.

Operatorul privat a informat că va restitui călătorilor banii pe biletele de călătorie.

Foto: Digi24

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov