Cultura

Trei zile de teatru la Festivalul Winteracting”

Sebastian Dan

RedutaFestivalul de teatru “Winteracting” a pornit ca o idee a unor adolescenți cu vârsta până în 18 ani, care își doreau să facă ceva mai mult pentru dezvoltarea culturii în Brașov, mai ales în rândul tinerilor.

Prima ediție a debutat destul de timid în anul 2014, cu câteva trupe mici de teatru din țară, reunite la Brașov în cadrul concursului, prin prieteni din alte orașe. Totuși, a fost un început bun pentru un concept care își dorea să crească.

„După o a doua ediție în 2015, în care festivalul a mai făcut un pas înainte și și-a făcut numele mai cunoscut în comunitatea brașoveană, pentru anul acesta ne dorim mai mult, vrem să ridicăm munca colegilor noștri mai mari, cei care au început acest proiect, la un alt nivel. Astfel, chiar dacă durata festivalului este relativ scurtă, de doar trei zile, vă propunem două piese de teatru care se vor juca în premieră la Brașov, dar și un concurs de teatru, în care trupe de tineri din toată țara se vor întrece pentru câștigarea trofeului festivalului, dar și a unui premiu special”, au anunțat organizatorii.

Toate acestea se vor desfășura exclusiv la Centrul Cultural “Reduta”.

„Paravan. 2 telefoane” este prima piesă, cea care se va juca joi, 11 februarie, de la ora 18:00, premiată la Gala „Hop”(UNITER) pentru „Cel mai bun spectacol” și „Cea mai buna trupă de actori”. Este practic un spectacol despre facerea unui spectacol,o comedie dinamică în două acte care prezintă ultima repetiție a unei piese de teatru și premiera ei. Acţiunea se desfăşoară în jurul celor 4 actori, regizorul şi o asistentă de platou. Plin de parafraze la lumea teatrului si la texte clasice din Caragiale, Ionesco, Cehov sau Shakespeare, spectacolul oferă publicului prilejul de a urmări cum se dezvoltă și se construiesc semnificațiile multiple ale unui text dramaturgic, cum se negociază sensuri și trăiri între actori şi cum uneori problemele personale se confundă cu problemele personajului.

Sâmbătă, 13 februarie, începând cu ora 19.00, va avea loc cea de-a doua piesă de teatru, Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare. Un show provocator, în care trei actori execută într-o oră și douăzeci de minute toate piesele și sonetele lui William Shakespeare. Un spectacol care să-l facă pe Willie să danseze dub-step în mormânt. Toată poezia, pasiunea, energia și delicatețea operelor lui Shakespeare este prezentată într-un număr de virtuozitate care amestecă opera, circul, tragedia cea mai sublimă, happening-ul și spectacolul horror într-un ghiveci gustos și hrănitor.

Spectacolul conține doar 14.205 cuvinte, în timp ce “Operele Complete”, editate la Oxford, însumează peste 1.258.437 de vorbe. Aceste piese interpretate într-o manieră tradițională durează – fară aplauze – 127 de ore și 58 de minute. Actorii promit să le prezinte – cu aplauze – în doar 75 de minute! Iar la sfârșit veți pleca complet culți!

Concursul de teatru va începe vineri, 12 februarie, de la ora 14:00. Tineri actori liceeni din întreaga țară, reuniți în peste 10 trupe, așteptă publicul pentru a-i oferi niște spectacole de neuitat, jucate într-o manieră unică, dar și o doză de cultură pe care nimeni nu trebuie să o rateze!

Biletele pentru fiecare piesă de teatru costă 30 de lei nomal și 10 lei cu reducere pentru elevi și studenți. Acestea se pot procura zilnic din foaierul Centrului Cultural „Reduta” după următorul program:

  • luni, miercuri, vineri: 15:00-17:00
  • marți, joi: 17:00-19:00
  • sâmbătă: 12:00-14:00