Trei tineri sunt cercetați pentru că au tăiat mai mulți arbori

Trei tineri sunt cercetați pentru că au tăiat mai mulți arbori

Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “tăiere ilegală de arbori”.

În fapt, la data de 10 mai 2021, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că pe raza localității Ungra din județul Brașov, trei persoane de sex masculin ar tăia, fără drept, material lemnos.

Polițiștii au identificat cele trei persoane ca fiind 3 tineri cu vârste cuprinse între 19 ani și 22 ani din localitatea Comana, județul Brașov.

În continuarea cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că cei trei tineri ar fi tăiat, fără drept, material lemnos, specia alun, mărăcine și ulm. Materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentantului Ocolului Silvic de pe raza de competență.

Alte articole:   Care va fi structura politică a Consiliului Județean Brașov pentru următorul mandat

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate