Eveniment

Trei școli din Brașov, primele în proiectul-pilot pentru promovarea sportului la copii

Sebastian Dan

Liviu Dragomir, președintele Clubului Corona Brașov, membru în Biroul Permanent Municipal al PNL Brașov, a prezentat într-o conferință de presă, proiectul „Sportul în școli”, care se încadrează în strategia locală a PNL, orientată către tineri, către copii în special, și nu în ultimul rând asupra stării lor de sănătate.

Acesta a precizat că primele şcoli care vor intra în acest proiect sunt 19, 11 și 27, care au săli de sport și sunt în imediata apropiere a Sălii Sporturilor.

„Am dori să nu se mai permită copiilor scutiri de sport. A ajuns o practică în școli, unde aproape jumătate de elevi au scutiri de a face sport… Acest proiect vine să desțelenească sportul de masă și activitatea de educație fizică și sport. unde la nivelul claselor 0 – 4 se face de către foarte puțini învățători, iar cadrele de specialitate lipsesc. Clubul Corona a avut această inițiativă, îmbrățișată de grupul de consilieri locali PNL și le mulțumim și lor și primarului George Scripcaru că au deschidere către sport”, a declarat Liviu Dragomir.

Acesta a menţionat că activităţile vor avea loc în zilele de sâmbătă, unde vor fi promovate activitățile care se vor desfășura punctual la fiecare clasă, pentru a motiva copilașii să vină la aceste activități, pentru a motiva și învățătorii să învețe anumite exerciții pe care le vom prezenta cei 15 – 20 de antrenori care sunt și profesori de educație fizică de la Clubul Corona.

„Important este să scoatem copiii din mediul digital în care s-au afundat. Noi, ca și club sportiv, constatăm că la nivelul copiilor de 6 – 12 ani există anumite deficiențe în ceea ce privește alergarea, motricitatea, deficiențe ale coloanei vertebrale din cauza timpului petrecut la calculator sau cu telefonul în mână. Facem eforturi foarte mari să-i deprindem să alerge. Aceste activităţi vor avea o anumită continuitate, iar ei să poată activa în continuare la cluburile sportive din oraș, pentru a practica sporturile pe care și le doresc. Vor fi îndrumaţi de antrenori de fotbal, handbal, hochei, patinaj și scrimă”, a mai precizat Dragomir.