Industria jocurilor de noroc trece printr-o transformare majoră care în mare parte avantajează jucătorul prin informații mai transparente, oferte mai bune datorită competitivității pieței, și produse care facilitează o experiență de pariere ușoară și plăcută pe orice dispozitiv.
Pariurile au o tradiție de peste 100 de ani în România, dar în multe cazuri încă sunt privite cu o oarecare reținere pentru că operatorii „încearcă să te fure”, sau pentru că sunt gândite să te facă să pariezi iresponsabil. În acest articol vom încerca să explicăm de ce, la fel ca în alte țări europene, industria jocurilor de noroc din România a ajuns într-un punct în care utilizatorii dețin controlul, nu operatorii.
În ultimul deceniu, odată cu dezvoltarea rapidă a tehnologiei, a dispozitivelor mobile și a rețelelor de mare viteză, pariurile sportive s-au îndreptat, de asemenea, către un format virtual. Probabil în România pariatul offline este în continuare foarte popular în rândul jucătorilor, dar migrarea online este foarte constantă și evidentă și la noi în țară. Operatorii au în prezent sisteme de pariuri sportive online care fac experiența ta de pariere mai ușoară, mai selectivă, și mai presus de toate, mai sigură.
Pariurile responsabile
Susținerea pariatului responsabil este probabil una dintre importante inovații, chiar dacă la o primă privire nu ar părea o inovație propriu-zisă. Înregistrarea la o casă de pariuri se face în prezent doar pe baza unei copii după un act de identitate (uneori și facturi, extras de cont). Este practic imposibil să te înregistrezi la o casă de pariuri fără să demonstrezi că ai 18 ani și că locuiești în România.
Fiecare casă de pariuri respectă verificarea KYC și cu toate acestea, un proces de înregistrare decurge destul de rapid și ușor, de obicei maxim 5 minute. Acest pas oferă operatorilor o oportunitate de a filtra jucătorii care nu sunt eligibili (minori, domiciliați în străinătate, etc.).
Un avantaj suplimentar de securitate al înregistrării este serviciul de asistență pentru clienți, deci dacă ai vreodată întrebări, poți apela la o întreagă echipă folosind canalul de comunicare pe care îl preferi: telefon, email, live chat, sau chiar Facebook Messenger și WhatsApp.
Pe deasupra, pariatul responsabil este încurajat constant, iar fiecare operator înregistrat în România în industria jocurilor de noroc, fie că e vorba de o casă de pariuri sau dezvoltatori de software pentru păcănele, trebuie să contribuie financiar la bugetul fondului de prevenire a dependenței de jocuri de noroc administrat de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, în colaborare cu Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog și alte O.N.G-uri.
Bonusuri cu reguli bine definite
Un subiect comun de plângeri este cât de înșelătoare sunt bonusurile de bun venit. În mod evident, nu putem garanta pentru fiecare casă de pariuri din România, dar majoritatea site-urilor de pariuri legale au termeni și condiții bine definite pentru pachetele de bun venit. Acești termeni nu sunt ascunși cu font minuscul undeva pe site, ca niște reacții adverse la un medicament experimental, ci sunt vizibili totdeauna chiar lângă promoție. Mulți jucători văd o sumă mare potențială și după aceea sunt dezamăgiți dacă au de depus bani pentru a o obține, sau întâmpină dificultăți să o transforme în cash din cauza condițiilor de rulaj.
O regulă fundamentală în pariuri este ca niciodată să nu pariezi mai mult decât îți permiți să pierzi. Majoritatea bonusurilor sunt gândite mai degrabă să-ți ofere fonduri suplimentare cu care să testezi site-ul de pariuri. De regulă, suma bonus îți intră în contul de pariuri într-o balanță separată, pe care nu o poți gestiona până nu îndeplinești anumite condiții.
Cu siguranță poți face profituri din pachetele de bun venit, dar înainte de a depune bani îți recomandăm să te documentezi și să alegi un bonus de bun venit care are termeni și condiții potrivite pentru nivelul tău de experiență și pentru strategiile de pariere pe care vrei să le aplici.
Experiență interactivă
Unul dintre motivele principale pentru care tot mai mulți jucători migrează online este interactivitatea. Pariurile live îți permit să plasezi diferite pariuri în timpul unui meci pe evenimente precum penalty, cartonașe, marcatori, cornere, și multe altele. Pariurile live sunt, de asemenea, ajutate de diferite statistici, grafice și, în multe cazuri, streaming live. Aceste funcționalități, în combinație cu priceperea ta, îți îmbunătățesc șansa de a învinge casa de pariuri.
Multe oferte la casele de pariuri online sunt din ce în ce mai interactive – cu misiuni, jocuri special create pentru diverse secțiuni ale site-ului, personaje, și altele. Există și numeroase oferte special create pentru experiența online, deci nu vei putea profita de ele în altă parte.
Pariurile online au progresat enorm în ultimii 5 ani, și fie că e vorba de confort pe dispozitivul tău preferat, access la cote și piețe unice, sau oferte și funcționalități de care nu ai putea să beneficiezi în agenții, trebuie să acceptăm că au început să depășească pariurile offline din toate punctele de vedere, poate cu excepția interacțiunii cu prietenii și cunoscuții.
Există tot mai puține motive să privim cu reținere industria jocurilor de noroc pentru că acum dacă un site nu este pe placul tău, ai la dispoziție multe alte opțiuni. Pentru probleme cu jocurile de noroc poți apela la un specialist cu un simplu click/tap, și nu oricine își poate deschide un cont de pariuri. România a ajuns una dintre cele mai bine reglementate țări pentru pariuri, iar balanța puterii din relația operator – jucător se înclină tot mai mult în favoarea jucătorilor.