Eveniment

Tragedie la Sfântu Gheorghe! Bărbat de 43 de ani mort după ce a căzut de pe trotinetă

Marian Stoica

IPJ Covasna anunță că astăzi, în jurul orei 14:00, polițiștii rutieri de la Poliția Municipiului Sfântu Gheorghe au fost sesizați cu privire la un accident petrecut pe strada 1 Mai din municipiul Sfântu Gheorghe, în care a fost implicat conducătorul unei trotinete electrice.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat că un bărbat de 43 de ani, din municipiul Sfântu Gheorghe, care se deplasa cu o trotineta electrică pe strada 1 Mai, dinspre Piața Fântânii, spre strada Orko, în dreptul imobilului cu numarul 27, s-a dezechilibrat, a căzut de pe trotinetă și s-a lovit la cap.

A fost solicitat sprijinul unui echipaj medical pentru a acorda ajutor de urgență bărbatului, însă, din păcate, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis pentru ucidere din culpă, cu scopul de a clarifica toate circumstanțele legate de producerea accidentului rutier.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !