Eveniment

Tragedia de la Bod. Băiețelul de 7 ani se zbate între viață și moarte

Sebastian Dan

Medicii brașoveni se luptă cu moartea pentru a-l salva pe băiețelul de 7 ani, singurul care a supraviețuit după ce o autocamionetă a lovit trei persoane în Bod Colonie, în zona Fabricii de Zahăr.

Băiețelul a fost internat în stare foarte gravă pe secția de ATI și a fost sedat. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Mircea Leonte, ne-a declarat că, în această dimineață, se reiau investigațiile medicale, se reface tomograf și, cel mai probabil, va fi necesară o intervenție neurochirurgicală.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz, pentru a se stabili împrejurările în care a avut loc accidentul, inclusiv în ceea ce privește modul cum era semnalizată trecerea de pietoni din zona unde s-a petrecut tragedia.

Reamintim că o femeie de 67 de ani și o fetiță de 8 ani au decedat, în cumplitul accident din Bod Colonie. Amănunte AICI!