Traficul rutier va fi restricționat în următoarea perioadă, pe trei străzi din municipiul Brașov, pentru lucrări de modernizare a rețelei electrice.
Distribuție Energie Electrică România, prin Sucursala Brașov, informează că, în perioada 19.07.2021–10.08.2021, se vor efectua lucrări de modernizare a instalațiilor electrice de distribuție de medie și joasă tensiune, precum și lucrări de modernizare a branșamentelor electrice în zona străzilor Zarand, Cetinii și Traian Moșoiu, din municipiul Brașov.
Lucrările de săpătură se vor realiza doar în intervalul orar 08:30-16:00, accesul autovehiculelor fiind restricționat prin blocarea benzilor de circulație rutieră.
Aceaste lucrări de modernizare a rețelei au ca scop creșterea capacității de distribuție a energiei electrice și a siguranței în funcționarea rețelei, prin introducerea acesteia în subteran, precum și reducerea pierderilor. De asemenea, lucrarea va aduce multiple beneficii consumatorilor – îmbunătățirea calității energiei electrice, reducerea numărului incidentelor și deranjamentelor în rețea și creșterea confortului oferit locuitorilor municipiului Brașov.
Distribuție Energie Electrică România își cere scuze pentru disconfortul provocat pe parcursul lucrărilor atât participanților la trafic, cât și locuitorilor din zonele menționate.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!