Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Române informeaza ca la aceasta ora circulatia rutiera se desfasoara îngreunat, pe un fir alternativ, pe DN1, în localitatea Persani, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate un autoturism si un tir. În urma evenimentului au rezultat 4 persoane ranite usor, iar în prezent exista restrictie de tonaj pentru vehiculele mai mari de 3,5 tone. Se aproximeaza ca traficul rutier va fi reluat în conditii normale în aproximativ o ora.
Având în vedere ca Administratia Nationala de Meteorologie a emis avertizari nowcasting de ceata care determina scaderea vizibilitatii local sub 200 m si izolat sub 50 m, în aproape toata tara, le recomandam conducatorilor auto sa foloseasca corespunzator sistemele de iluminare-semnalizare si de climatizare-dezaburire, sa ruleze cu viteza redusa, sa pastreze în mers o distanta suficient de mare pentru a putea frâna în conditii de siguranta, sa evite pe cât posibil manevra depasirii si sa adopte permanent o conduita preventiva la volan.