Eveniment

Tradiții și superstiții în Ajunul Crăciunului. Ce trebuie să faci ca să-ți meargă bine

Gabriela Bunghez

Crăciunul se apropie cu pași repezi, însă înainte de ziua în care ne bucurăm de Naşterea Domnului, pe care o sărbătorim cu daruri sub brad şi cu bucate alese, trebuie să trecem de Ajun. Acesta este momentul în care facem ultimele pregătiri, însă, pe de altă parte, trebuie să ţinem cont de superstiţiile care ne-au rămas moştenire, pentru că totul să ne meargă bine.

În credinţa populară, sărbătoarea magică a Naşterii Domnului a adus o serie de obiceiuri care sunt respectate cu sfinţenie pentru sănătate şi spor în case. Astfel, în ziua de Ajun, pe 24 decembrie, toate pregătirile pe care le fac gospodinele au un scop magic: ele vor să stimuleze belşugul casei.

De Ajunul Crăciunului se leagă cele mai multe superstiţii şi tradiţii populare, mulţi dintre români fiind convinşi că dacă respectă anumite obiceiuri, vor avea noroc şi vor fi binecuvântaţi în anul ce vine.

O superstiție ne învață că în noaptea de Ajunun nu trebuie să deschidem ușa nimănui pentru că ne va zbura norocul din casă.

Nu este bine că noaptea de Ajun să te prindă în grajdul plin cu fan şi cu atât mai mult să dormi în fân, pentru că acum boii prind glas omenesc şi povestesc despre Naşterea Domnului, iar acest lucru trebuie să fie ascuns urechilor şi privirii oamenilor.

Se spune că pentru a avea noroc, în decursul anului viitor, nu trebuie să mănânci nimic în Ajun de Crăciun.

Cei care cresc albine nu trebuie să dea nimic din casă în ziua de Ajun, pentru ca albinelor să le meargă bine și să nu le piardă la roit.

În Ajunul Crăciunului nu se bea rachiu, întrucât se spune că aceasta a fost inventat de diavol, care apoi îşi bate joc de cel ce-l bea, zicând că rachiul are întâietate înainte tuturor bucatelor.

Se spune că în Ajunul Crăciunului nu e bine să te baţi, nici măcar în glumă, cu cineva, căci faci buboaie peste an.

Ajunul Crăciunului este o sărbătoare plină de tradiții populare

Un obicei popular este aducerea unei crenguţe de vâsc în casă. Aceasta este aducătoare de noroc, belşug şi alungă certurile şi ghinionul.

De asemenea, în Ajunul de Crăciun este bine să li se dea copiilor să mănânce bostan. Astfel, ei vor fi sănătoși tot anul.

În unele locuri există obiceiul conform căruia fetele nemăritate trebuie să țină post negru pentru a-și putea visa ursitul

În Ajunul Crăciunului, dis-de-dimineață sau pe înserat, în multe sate şi oraşe din ţară începe colindatul, formă străveche de vestire a Naşterii Mântuitorului Iisus.

Potrivit tradiției românești, în această zi se împodobește bradul. Acesta trebuie să-l pui în același loc ca și anul trecut, altfel ai parte de piedici și scopuri neatinse.

În ziua de Ajun se fac ultimele pregătiri pentru una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii, Crăciunul.