Toyota a fost prinsă falsificând teste de calitate ale vehiculelor și a pierdut peste 15 miliarde de dolari din valoarea de piaţă într-o săptămână

Toyota a fost prinsă falsificând teste de calitate ale vehiculelor și a pierdut peste 15 miliarde de dolari din valoarea de piaţă într-o săptămână

Acţiunile producătorilor auto japonezi au scăzut semnificativ de când Ministerul Transporturilor din Japonia a descoperit în urmă cu o săptămână folosirea unor date false pentru a certifica anumite modele, luni, transmite CNBC, transmite News.ro.

Acţiunile celui mai mare producător de automobile din Japonia, Toyota, au scăzut cu peste 5,4% săptămâna trecută, după ce scandalul a izbucnit pe 3 iunie, dar şi-au mai revenit luni.

Numai săptămâna trecută, producătorul auto a pierdut 2.450 miliardede yeni japonezi (15,62 miliarde de dolari) din valoarea sa de piaţă.

Acţiunile Mazda, al doilea cel mai mare producător de automobile din ţară, au scăzut cu 7,7% în aceeaşi perioadă şi au pierdut 80,33 miliarde de yeni din capitalizarea bursieră săptămâna trecută.

Inspecţia amplă efectuată de Ministerul Terenurilor, Infrastructurii, Transporturilor şi Turismului a constatat şi nereguli în cererile de certificare ale altor producători de automobile, Honda, Suzuki şi Yamaha.

Săptămâna trecută, acţiunile Honda au scăzut cu 5,75%, iar cele ale Yamaha Motor ai pierdut 2,2%, în timp ce Suzuki Motor au scăzut cu 0,3%.

Acţiunile tuturor acestor companii s-au tranzacţionat în creştere luni. Astfel, titlurile Toyota au crescut cu 1,7%, Honda cu 2,13%, iar Mazda cu 1,7%.  Acţiunile Suzuki şi Yamaha au fost, de asemenea, în uşoară creştere.

Sursa: g4media.ro

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate