Din judeţ

Tot mai mulți brașoveni aleg să devină rezerviști voluntari

Iulia Ghervan

Armata Română recrutează rezerviști voluntari. Astfel, de la începutul lunii ianuarie și la Brașov zeci de persoane și-au exprimat intenția de a deveni rezerviști. Mulți dintre oameni sunt interesați pentru că primesc și bani.

După înrolare, rezerviştii voluntari beneficiază de indemnizaţie de instalare egală cu solda de funcţie, la care se adaugă solda de grad şi solda de comandă, după caz, acordată la semnarea fiecărui contract cu durata de minimum 3 ani. De asemenea, remuneraţia pentru perioada în care nu participă la instruire sau misiuni este de 30 la sută din solda de funcţie. Conform unui mic calcul, dacă avem în vedere că în cazul unui soldat profesionist salariul lunar este de 1.857 de lei, rezervistul voluntar va avea de încasat după perioada de instrucţie, când stă acasă, aproximativ 540 de lei. Apoi, conform aceluiaşi algoritm, un subofiţer rezervist voluntar va încasa 720 de lei.    Mai mult, cât timp este în programul de instruire iniţială sau periodică, voluntarul primeşte soldă întreagă, ca orice militar profesionist, adică 1.857 de lei în cazul unui soldat şi 2.400 de lei pentru un subofiţer, scrie adevărul.

Cei care vor să devină rezerviști voluntari trebuie să se prezinte la sediul Centrului Militar Judeţean Braşov, de pe strada Lungă numărul 231.

,,Candidatul trebuie să vină cu un set de documente şi anume certificat de naştere în original şi copie, act de identitate în original şi copie, diplomă de studii în original şi copie, permis de conducere, livret militar – în funcţie de situaţie – şi cazier judiciar la sediul Biroului Informare-Recrutare Braşov din cadrul Centrului Militar Judeţean, unde va fi consiliat de către recrutorii biroului în aşa fel încât să ia cea mai bună opţiune pentru a ocupa un post de rezervist”, a spus lt.col. Adrian Florea, purtător de cuvânt CMJ Braşov.

Înscrierile au început în 4 ianuarie şi se vor încheia în data de 4 februarie.

Surse: adevarul.ro și bzb.ro

Foto: arhivă