Economie

Tot mai multe firme își suspendă activitatea la Brașov

Sebastian Dan

Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în primele opt luni ale anului 2012, numărul firmelor braşovene, care şi-au suspendat sau şi-au dizolvat activitatea a crescut, iar al celor care şi-au radiat activitatea a scăzut, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Practic, în perioada analizată, în judeţul Braşov şi-au suspendat activitatea peste 1.000 de firme, în creştere cu 81%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, când au apelat la această procedură doar 606 întreprinderi. De asemenea, şi-au dizolvat activitatea peste 700 de firme, în creştere cu 164%.
Îmbucurător este faptul că, între ianuarie şi august 2012, şi-au radiat activitatea doar ceva mai mult de 1.000 de firme braşovene, în scădere cu 4%, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011.