
Românii preferă banii ”cash”, însă mulţi dintre ei îşi încasează salariile pe card, o parte din ei rămând în vistieria băncilor sub formă de comisioane de administrare şi retragere.
De exemplu, dintr-un salariu de 2.000 de lei încasat pe card, un român lasă la bancă anual comisioane de administrare şi de retragere cuprinse între 60 de lei şi 200 de lei, reiese dintr-o analiză f[cută de Gândul. În primele nouă luni ale anului trecut, posesorii de carduri au retras circa 19 miliarde de euro de la bancomate.
Astfel, unele bănci percep atât comision de administrare pentru card, cât şi pentru contul curent de care este legat. Altele practică un comision de retragere de la ATM atât în reţeaua proprie, cât şi la bancomatele altor instituţii. Mai mult, comisionul de interogare al soldului este perceput de opt dintre cele mai mari zece bănci de pe piaţă.
Topul băncilor cu cele mai mari comisioane
Clienţii UniCredit Ţiriac Bank, BRD şi BCR sunt cei mai dezavatajaţi din punct de vedere al comisioanelor pe care le plătesc anual. Acestea se ridică la peste 200 de lei în cazul unor carduri de debit clasice.
La polul opus se află CEC Bank şi Banca Transilvania, unde comisioanele anuale nu depăşesc 100 de lei.
CLICK pe poze pentru a se mări!
Mai multe amănunte găsiți AICI!