
În cadrul ultimei ședințe ordinare a consilierilor județeni din Brașov din acest mandat, care va avea loc vineri, 27 mai, aleșii vor fi chemați să aprobe câteva proiecte coordonate de vicepreședintele CJ Mariana Câju.
Astfel, conducerea administrației județene a reușit să ducă la bun sfârșit proiectul transformării tuturor spitalelor aflate în subordinea CJ în spitale clinice. Este vorba despre Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul de Boli Infecțioase și Spitalul de Psihiatrie și Neurologie, care nu aveau acest statut și care, după aprobarea hotărârii de consiliu județean, își vor schimba denumirea și se vor adăuga celorlalte trei spitale clinice existente deja (Spitalul Clinic Județean de Urgență, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie și Spitalul Clinic de Copii).
„În calitatea pe care am avut-o de președinte al comisiei de sănătate, m-am obligat să finalizez acest demers, și iată că am reușit. Săptămâna trecută am obținut de la Ministerul Sănătății avizul pentru schimbarea denumirii celor trei spitale și am reușit să finalizăm această procedură începută de noi în 2013, nefinalizată și reluată acum trei luni. Într-un spital unde există cel puțin o secție clinică se realizează învățământ universitar și cercetare. Practic, studenții Facultății de Medicină pot să acceseze aceste structuri pentru a-și desfășura activitatea. De asemenea, spitalele clinice pot accesa fonduri și proiecte europene destinate cercetării”, a explicat Mariana Câju.
Spitalul de Psihiatrie și Neurologie și cel de Infecțioase vor avea câte două secții clinice, iar cel de Pneumoftiziologie, o secție clinică. Vicepreședintele Consiliului Județean a menționat că „relația cu mediul universitar ne-a determinat să transformăm aceste spitale și, în viitor, la propunerea Facultății de Medicină a Universității Transilvania, și alte secții din spitalele brașovene vor putea deveni clinice. Acest lucru depinde exclusiv de resursa umană pe care o avem în Facultatea de Medicină, având în vedere că instituția este cea care numește șefii secțiilor clinice”.
Odată devenite spitale clinice, directorii medicali ai acestora vor putea ocupa postul numai dacă sunt cadre universitare ale Facultății de Medicină.
Bani pentru spitale
Tot în ședința de vineri, plenul va aproba rectificarea bugetară și utilizarea excedentului bugetar, în urma cărora instituțiile spitalicești brașovene vor primi bani în plus.
„La Spitalul Județean vom aloca 927.000 lei pentru un studiu de fezabilitate privind consolidarea Corpului H și pentru dotarea cu echipamente medicale. La Spitalul de Copii, pentru prima dată în acest an Ministerul Sănătății ne-a acordat 622.500 lei pentru reparații capitale la Secția Pediatrie II și la Laboratorul de Analize, precum și pentru echipamente. Vom cofinanța cu 38.000 lei proiectul ministerului și suplimentar vom aloca 200.000 lei pentru achiziționarea unor echipamente și paturi de terapie intensivă. De asemenea, la Spitalul de Pneumoftiziologie am reușit să rezolvăm problema contractului de închiriere, astfel că vom aproba suma necesară pentru plata chiriei până la finele anului. În total este vorba de 1.056.000 de lei, ceea ce reprezintă atât restanța la plata chiriei din anii 2013-2015, cât și chiria până la finele anului, stabilită de comun acord cu proprietarii la valoarea de 16.906 lei/lună. În urma negocierilor am reușit să facem o economie considerabilă, astfel că vom propune în plenul încheierea unui contract de închiriere pe o perioadă de doi ani, cu posibilitate de prelungire anuală prin acordul părților”, a explicat vicepreședintele CJ Brașov.
