Decizia autorităților cu privire la închiderea școlilor atunci când rata de incidență va atinge 6 la mia de locuitori este pusă acum sub semnul incertitudinii, mai ales că nimeni nu se aștepta ca această limită să fie atinsă într-un timp atât de scurt.
În acest context, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că până vineri trebuie luată o decizie dacă școlile vor continua cu prezență fizică sau vor trece în online dacă rata de infectare trece de 6 la mie.
“După regulile de astăzi, dacă vineri se va depăși pragul de 6 la mia de locuitori, în București spre exemplu, unde azi avem 5,57, în Cluj avem 5,59, deci azi, marți, sunt aproape de 6 la mie. Ziua de referință este vineri. Dacă vineri se depășește 6 la mie, după regulile din seara asta, când vorbim, se intră în online cu excepția școlilor speciale. Creșele și grădinițele rămân deschise. Dacă cei cu competență medicală se vor pronunța în acest sens, vom vedea. Deocamdată, regula este clară – se atinge pragul de 6 la mie, toată săptămâna viitoare școlile intră în online și se revine când se coboară sub acest prag”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Digi 24.
Ministrul Educației a precizat că „interesul copiilor este să nu se întrerupă școala cu prezența fizică”, însă decizia trebuie luată ținând cont de părerea experților în sănătate și astfel încât copiii să nu fie puși în pericol.
Cîmpeanu a spus că până acum și în rândul părinților părerile sunt împărțite, unii dorind continuarea cursurilor în format fizic, alții dorind intrarea în online, și a subliniat faptul că unii părinți “sunt speriați de mersul la școală, dar nu au niciun fel de problemă să meargă în mall-uri sau în alte locuri”.
România nu este pregătită pentru școala online
Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a spus marți seara la Digi24 că România nu este pregătită pentru școala online. El a precizat că învățământul online este făcut în condițiile în care nu sunt îndeplinite simultan cele 5 condiții de bază.
“Unu – conectivitate generalizată, și nu avem. Doi – echipamente disponibile, și nu avem, în pofida eforturile care s-au făcut, sute și sute de mii de echipamente care s-au achiziționat, tot nu putem spune că fiecare elev are acces la un echipament adecvat pentru online. Trei – nu avem conținut digital. Chiar dacă avem conectivitate și tablete și profesori dornici să facă acest lucru, nu există conținut digital. Să trimiți temele pe WhatsApp nu înseamnă conținut digital. Patru – nu avem toți profesorii pregătiți pentru predarea online. Avem câteva zeci de mii de profesori, dar sunt peste 200.000. Și cinci – chiar dacă am avea și conectivitate, și tablete, și conținut digital, și profesori, dacă nu ai platforme de evaluare online, dedicate, nu poți încheia actul educațional, care în orice situație trebuie să se încheie printr-o evaluare”, a explicat Sorin Cîmpeanu.
Referitor la tezele semestriale, ministrul afirmă că îşi doreşte ca acestea să nu mai fie suspendate, anul acesta.
Totodată, Sorin Cîmpeanu, oferă garanţii că examenele de Evaluare Naţională, pe care îl susţin absolvenţii de clasa a opta, şi de Bacalaureat se vor susţine anul viitor la fel ca şi anul acesta, cu prezenţă fizică.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!