Conducerea Primăriei Braşov a decis instalarea de camere de supraveghere în creşele din municipiul Braşov, pentru liniştea părinţilor are îşi lasă copii în grija educatorilor pe perioada cât ei sunt la serviciu, a precizat viceprimarul Răzvan Popa.
Astfel, în proiectul de buget pe acest an au fost prevăzute 13.000 de lei pentru a se monta astfel de sisteme de supraveghere în toate cele opt creşe din municipiu. Sistemul va fi util atât pentru a preveni unele abuzuri, dar şi pentru a verifica reclamaţiile primite de la părinţi sau dacă personalul îşi desfăşoară aşa cum se cuvine activitatea.
Totodată, edilii au alocat fonduri şi pentru întocmirea studiului de fezabilitate în vederea amenajării unei noi creşe în zona cartierului Astra, unde există solicitări în acest sens. Totuşi, până în luna septembrie, numărul de locuri în creşe va mai creşte cu 40, urmând să ajungă la 825 de locuri, după ce va fi extinsă creşa de pe Tudor Vladimirescu. În incinta acesteia funcţionează, în prezent, un centru de zi pentru persoanele vârstnice care îşi va muta activitatea în Centrul multifuncţional de Servicii Sociale care funcţionează în cartierul Astra. Acesta urmează să îşi deschidă porţile în luna aprilie, iar după ce spaţii de pe Tudor Vladimirescu se vor elibera se vor amenaja spaţiile, astfel ca să poată fi folosite începând din luna septembrie. Pentru amenajarea spaţiilor au fost alocate 10.000 de lei.