Românii pot împrumuta statul prin noile emisiuni Tezaur. Acestea au maturități de 1 și 3 ani și dobânzi de 4,8% și 5,8%.
Ministerul Finanţelor a dat startul, luni, unei noi sesiuni de cumpărare a titlurilor de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 4,8% şi 5,8%.
Titlurile de stat pot fi cumpărate în intervalul 4 – 26 aprilie 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV.
În perioada 4 – 27 aprilie 2022 acestea pot fi achiziţionate de la unităţile Trezoreriei Statului, între 4 şi 26 aprilie 2022 în mediul urban şi 4 – 21 aprilie 2022 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A.
Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans.
Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.
Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat sunt neimpozabile.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI