Eveniment

Țiriac: „Pe vremea mea sporturile de iarnă se făceau fără gheaţă artificială şi multă electronică“

Sebastian Dan

Ion Țiriac
Ion Țiriac

Cei mai buni sportivi de la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2013, care are loc în judeţul Braşov, sunt viitorii campioni olimpici, a declarat duminică ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu.

„Pentru orice sportiv, un asemenea moment este un element de cotitură în carieră, este o mândrie şi un element definitoriu în viaţa oricărui sportiv. Trebuie să ne gândim că sportivii cei mai buni de la FOTE sunt viitorii campioni olimpici. Faptul că organizăm o asemenea manifestare în România poate fi privit, dincolo de mândrie, ca un element de satisfacţie, că am reuşit să facem aşa ceva”, a declarat Bănicioiu .

Bănicioiu a subliniat că FOTE ”este o modalitate excelentă de promovare a ţării noastre. În anii ’60, funcţionau sporturile de iarnă, dar ulterior nu s-au mai făcut investiţii. După ’89, nu s-au mai alocat bani, dar acum, iată, putem găzdui competiţie de amploare a sporturilor de iarnă”.

Brașoveanul Ion Ţiriac, fostul preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi fost participant la JO de iarnă cu naţionala de hochei a României, a rememorat cum erau sporturile de iarnă pe vremea sa. ”Pe vremea mea sporturile de iarnă se făceau ca în toată lumea, fără gheaţă artificială şi multă electronică. Mergeam la Bâlea, Sf. Ana sau la Braşov şi participam la meciurile de hochei pe gheaţă unde eram destul de buni. Ziua de astăzi este o confirmare că existăm şi toată lumea va afla că am reuşit să facem ceva pentru copii şi viitorul lor”.

”Peste 20 de ani vom avea poate o echipă care să ne reprezinte cu cinste la Jocurile Olimpice de iarnă. FOTE este un exemplu pentru că participând la Mica Olimpiadă tinerii se gândesc la Marea Olimpiadă, dar marele câştig este că întreaga Europă şi întreaga lume află că existăm în România”, a mai spus Ţiriac pentru Agerpres.

La rândul său, Carmen Tocală, secretar de stat în MTS, a afirmat că ”un deziderat major al Comisiei Europene este sportul pentru tineri, pentru copii, pentru toţi. Important este să le dai şansa să concureze undeva, pentru a-şi dezvolta spiritul de fair play şi de competiţie. Apoi, sigur, pentru cine doreşte, poate să vină şi performanţa”.

Tocală a evidenţiat faptul că ”tocmai patinoarul nostru de la Poiana Braşov, ultimul obiectiv recepţionat şi omologat, a fost destinat să găzduiască primul concurs. România avea nevoie de infrastructura sportivă de iarnă, unde domeniul schiabil fie nu exista, fie nu atingea standardele internaţionale. Oamenii vin în România, asigurăm cazare şi masă, dar trebuie să le oferi şi şansa de agrement sau să facă sport”.