Tinerii cu vârste de până la 35 de ani, bărbați ori femei, vor putea participa, voluntar, la un program de pregătire militară de bază

Tinerii cu vârste de până la 35 de ani, bărbați ori femei, vor putea participa, voluntar, la un program de pregătire militară de bază

Cetățenii români, indiferent că vorbim aici despre bărbați sau femei, cu vârsta de până la 35 de ani vor putea participa la un program de cel mult patru luni, ce le va asigura pregătirea militară de bază, după cum apare într-un proiect recent prin care este vizată modificarea legislației privind pregătirea populaţiei pentru apărare.

Pe durata desfășurării lui, programul le va aduce voluntarilor diverse beneficii, precum cazare gratuită, drepturi de echipare și hrană, o indemnizație lunară și altele, iar la final, aceștia vor primi o sumă de peste 15.000 de lei.

Mai exact, proiectul de lege ce are ca scop modificarea Legii 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare introduce posibilitatea ca tinerii să poată participa, voluntar, la un program de pregătire militară.

Alte articole:   Festivalul Filmului European ajunge la Braşov şi în alte 9 oraşe din ţară

“Pe timp de pace, cetățenii români, bărbați și femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, pot solicita Ministerului Apărării Naționale (MApN) participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la 4 luni, în calitatea de militar voluntar în termen, scrie, concret, în viitoarea lege.

Înscrierea în acest program va fi posibilă în baza unui angajament semnat pe propria răspundere, doar pentru cei ce, în urma unei evaluări psihologice, sunt declarați apți și care prezintă o adeverință medicală de la medicul de familie din care să reiasă că sunt clinic sănătoși și nu sunt în evidența acestuia cu boli cronice.

Alte articole:   VIDEO Rupere de nori la Râșnov. Cod portocaliu de ploi torențiale

Detalii aici.

Sursa: avocatnet.ro

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov