Eveniment

TikTok, gata să concureze cu Spotify şi Apple Music! Care este cel mai nou serviciu lansat de platforma chineză

Cristina Cristea

Platforma socială chineză TikTok își extinde serviciile, urmând să intre pe piața muzicală de streaming cu un serviciu ce-şi propune să concureze giganții Spotify şi Apple Music.

Pentru moment, serviciul intitulat sugestiv TikTok Music a fost lansat doar în Brazilia şi Indonezia. Vorbim, practic, despre un serviciu de streaming pentru muzică disponibil exclusiv pe bază de abonament, relatează News.ro.

Conform descrierii oficiale, utilizatorii îşi pot sincroniza conturile de TikTok şi TikTok Music. De asemenea, ei pot asculta, descărca şi partaja melodiile disponibile în cadrul noului serviciu.

La fel ca și în cazul altor servicii de streaming, TikTok Music oferă funcţii personalizate pentru descoperirea muzicii, poate afişa versurile melodiilor în timp real şi permite utilizatorilor să colaboreze în vederea creării listelor de melodii.

Interesant este faptul că serviciul include şi o facilitate de recunoaştere a melodiilor, în stilul Shazam. Bineînţeles că nu lipsesc nici funcţiile sociale, existând inclusiv posibilitatea de a comenta pe tema muzicii ascultate.