Eveniment

Tichete sociale pentru copiii în situație de risc, din județul Brașov

Gabriela Bunghez

În situația actuală de criză socio-economică, familiile cu copii resimt mai dur efectele negative ale tensiunilor din piața muncii. Astfel pentru susținerea copiilor aflați în risc de excluziune socială organizația Salvați Copii oferă tichete sociale familiilor din mai multe județe, între care și Brașovul.

În această perioadă grea, în care tot mai multe familii rămân fără surse de venit, sistenții sociali Salvați Copiii împreună cu un hypermarket distribuie tichete sociale familiilor din comunităţi rurale şi urbane, din opt județe, între care și Brașovul.

Astfel, 1.100 de copii și familiile lor vor primi tichete sociale în valoare de 440.000 lei. Acestea sunt oferite de Organizația Salvați Copiii, împreună cu un hypermarket și pot fi folosite doar pentru asigurarea de produse alimentare și igienico-sanitare de bază.

Tichetele vor fi distribuite de către asistenţii sociali familiilor din comunităţi rurale şi urbane aflate în atenţia Salvaţi Copiii din județele Brașov, Constanța, Dâmbovița, Hunedoara, Mureș, Vaslui, Suceava și Timiş, au anunțat reprezentanții Organizației.