Începând de anul următor, anumite teste medicale și unele vaccinuri vor putea fi făcute și în farmacii. Un ordin de ministru reglementează aceste servicii, care vor fi efectuate contra-cost.
De la anul, pacienţii vor beneficia de servicii contra cost în farmacii. De exemplu, testele de glicemie sau de colesterol vor putea fi efectuate şi de un farmacist. Mai mult, tot acolo îşi vor putea face vaccinul gripal.
Ministerul Sănătăţii a elaborat de curând un ordin care le va permite farmaciilor să efectueze diferite servicii pentru pacienţi. Cum ar fi consilierea în anumite afecţiuni oncologice, sau efectuarea unor teste de verificare a glicemiei sau a colesterolului. Însă pentru asta, farmaciştii vor urma nişte cursuri în cadrul UMF şi abia apoi sunt declaraţi apţi în fața pacienţilor, potrivit stririleprotv.ro
Nu toate farmaciile vor putea acorda aceste servicii, ci doar cele care au un spaţiu adecvat. Pentru vaccinul gripal, de exemplu, trebuie un loc special amenajat şi dezinfectat după fiecare pacient.
Trei servicii farmaceutice
Urmează ca pentru fiecare din serviciile din farmacie să se elibereze ghiduri de practică farmaceutică. În primă etapă ar urma să fie aprobate ghiduri pentru trei servicii farmaceutice.
„Sperăm ca cele legate de monitorizarea pacienților cu poli-medicație, care presupun și o legătură cu medicul specialist sau de familie. Dorim foarte mult gestionarea pacientului cronic, hipertensiv, diabetic, cu afecțiuni pulmonare”, a afirmat la Digi24, Anca Crupariu, purtătorul de cuvânt al Colegiului Farmaciştilor din România.
Ghidurile de implementare vor fi făcute în următoarele 2 luni, iar farmaciile vor trebui să le pună în aplicare în alte trei luni.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătății, Oana Grigore, se discută în acest moment cu Casa de Asigurări de Sănătate penru ca o mare parte din aceste servicii să fie decontate, informează stirileprotv.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!