Operaţiune de salvare extrem de dificilă în Piatra Craiului, pentru recuperarea unor persoane care au rămas blocate, în coborâre, pe o stâncă.
Salvamontiștii și jandarmii montani zărneșteni au avut parte de o intervenție dificilă, duminică seara.
Echipele de salvatori au fost solicitate să intervină pentru recuperarea a opt persoane, pe care hărțile neautorizate i-a scos din traseu și au rămas blocate în perete, în Piatra Craiului.
Salvamontiștii din Zărnești atrag atenția asupra folosirii aplicațiilor de pe internet privind traseele montane, care nu au nicio legătură cu situația reală din teren.
„Teribilism la absolut … sau mai bine spus Padina lui Călineț – Free solo în coborâre până în peretele din Malul Galben.
Serviciul Salvamont Zărnești și Jandarmeria Montană din Zărnești au fost solicitate pentru scoaterea a 8 persoane blocate în perete … echipa mixtă alcătuită din 5 salvatori montani și 3 jandarmi montani.
În urma acestei acțiuni, cât și în urma altora dorim să atenționam cât de periculoasă poate deveni o abordare a unui traseu luat din imagini de pe site-uri de socializare gen Facebook sau mai grav după aplicații cu te mir ce trackuri care nu au nici o tangență cu realitatea în sine .
Ps: acțiunea a fost preluată de Salvamont Zărnești după ce au adus într-o zonă de siguranță un alt turist care acuza dureri la un genunchi .
În aceeași măsură dorim să menționăm ca Serviciul Salvamont Zărnești are la bază salvatori cu experiență vastă și nicidecum „magazin de echipament montan” pentru a oferi 8 căști și 8 hamuri suplimentar pentru persoanele în cauză …” se arată în postarea Salvamont Zărnești.
Foto: Facebook.com/serviciulsalvamontzarnesti