Eveniment

Tensiuni uriaşe între Europa, NATO şi Rusia, după incursiunile repetate în spațiul aerian european

Gabriela Bunghez

Diplomați britanici, francezi și germani au transmis la Moscova că NATO este pregătită să răspundă cu forță, inclusiv prin doborârea avioanelor rusești, după o nouă serie de încălcări ale spațiului aerian european, relatează Bloomberg, potrivit Mediafax.

Europa și NATO avertizează avertizează Moscova: Vom raspunde cu forță, avioanele rusești care încalcă spațiul aerian pot fi doborâte

NATO și statele europene au avertizat Rusia că vor reacționa militar la noi incursiuni aeriene, după ce mai multe avioane rusești au traversat spațiul aerian al Estoniei săptămâna trecută.

Potrivit Bloomberg, diplomați britanici, francezi și germani au avut o întâlnire la Moscova în care au catalogat incidentul drept intenționat, în pofida dezmințirilor Kremlinului.

Incidentul vine pe fondul unei serii de provocări: în ultima lună, drone rusești au pătruns în spațiul aerian al Poloniei, României și, posibil, Danemarcei.

Estonia a acuzat Rusia că, pe 19 septembrie, trei avioane MiG-31 au intrat 12 minute în spațiul său aerian, iar astăzi piloți ungari au interceptat cinci aeronave rusești deasupra Mării Baltice.

NATO

NATO a activat de două ori luna aceasta articolul 4

Un oficial german a confirmat întâlnirea de la Moscova, precizând că ambasadorii europeni au cerut oprirea imediată a acestor acțiuni.

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că se coordonează cu Paris, Londra și Varșovia și sprijină „toate măsurile necesare”.

În acest context, NATO a activat de două ori luna aceasta articolul 4, care prevede consultări între aliați în caz de amenințare.

Danemarca ia în calcul să facă același pas după ce drone suspecte au perturbat traficul aerian la Copenhaga.

Lavrov susține că NATO și UE au „declarat război” Rusiei prin Ucraina

Serghei Lavrov afirmă că NATO și Europa au „declarat război” Rusiei prin Ucraina, pe fondul tensiunilor și încălcărilor spațiului aerian care sporesc temerile de escaladare.

La reuniunea miniștrilor de externe G20 din 25 septembrie, ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a afirmat că NATO și Uniunea Europeană au „declarat război” Rusiei prin sprijinul militar și politic acordat Ucrainei, scrie The Kyiv Independent, potrivit Mediafax.

Afirmația lui Lavrov vine după incidente recente în care drone și avioane rusești au pătruns în spațiul aerian al NATO, provocând îngrijorare sporită în Europa.

Riscuri de escaladare pentru Europa

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că țările NATO ar trebui să doboare aeronavele rusești care le încalcă spațiul aerian, o declarație salutată de mulți membri estici.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a repetat deja ideea lui Lavrov, afirmând că NATO se află în război cu Rusia din cauza sprijinului militar constant acordat Kievului.

Valul de încălcări ale spațiului aerian, dublat de campanii de dezinformare, a adâncit temerile din cadrul NATO privind o posibilă escaladare militară rusă dincolo de Ucraina.

Analiștii avertizează că astfel de provocări ar putea testa fermitatea NATO, estompând și mai mult granița dintre sprijin indirect și confruntare directă.

Declarațiile lui Lavrov încearcă să întărească narațiunea Moscovei conform căreia Occidentul a trecut la participare activă, prezentând orice acțiuni defensive ale NATO drept pretext pentru un conflict mai amplu.

„Doborârea unui avion rusesc ar echivala cu război”

Între timp, ambasadorul Rusiei în Franța, Alexei Meșkov, a avertizat că interceptarea aeronavelor rusești ar echivala cu un conflict deschis.

Întrebat care ar fi reacția Rusiei într-un astfel de caz, Meshkov a răspuns că doborârea unui avion rusesc ar echivala cu război.”

„Știți, există multe avioane NATO care încalcă spațiul aerian rusesc, deliberat sau nu, dar se întâmplă destul de des. Nu sunt doborâte ulterior”, a susținut ambasadorul, fără a oferi un exemplu.

Referitor la incursiunile dronelor și avioanelor străine pe cerul european în ultimele săptămâni, răspunsul ambasadorului rus a fost categoric: ‘Negăm acest lucru’.