Teatrul Arlechino Braşov va avea o reprezentaţie specială pentru elevii Şcolii Gimnaziale Budila. Ei vor asista la spectacolul „Albă ca zăpada şi cei şapte pitici”.
Teatrul Arlechino Brașov va susține vineri, 12 ianuarie, de la ora 12.00, în sala de spectacole a teatrului, o reprezentație specială a spectacolului „Albă ca zăpada și cei șapte pitici” pentru elevii Școlii Gimnaziale Budila.
Într-un gest prietenos dedicat în general comunității, și în special copiilor din medii defavorizate, printr-o acțiune solidară, Teatrul Arlechino va susține o reprezentație specială a spectacolului „Albă ca zăpada și cei șapte pitici” pentru elevii Școlii Gimnaziale Budila, raliindu-se astfel în inițiativa Clubului Rotary de a sprijini copiii din medii defavorizate.
Proiectului „Eu merg la școală”, inițiat de Școala Gimnazială Budila, ce are ca obiectiv principal reducerea abandonului școlar și facilitarea accesului la educație și instruire și prin intermediul culturii, i s-a alăturat Clubul Rotary Brașov care susține financiar acțiunea ce se va desfășura în data de 12 ianuarie în cadrul colaborării cu Teatrul Arlechino.
„Proiectul nostru se naște din conștientizarea uneia dintre cele mai mari provocări în educația din mediul rural: absenteismul școlar. Avem drept scop să ne aplecăm asupra acestei probleme și să încurajăm participarea activă și să susținem prezența copiilor la școală”, a declarat Iosif Boieriu, președintele Clubului Rotary Brașov.
Clubul Rotary Brașov și Teatrul pentru Copii Arlechino sunt determinați să contribuie la formarea și dezvoltarea armonioasă a copiilor, oferindu-le acces la educație și cultură într-un mediu profesionist, abordând o manieră concretă și interactivă.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!