Eveniment

„Târgul serviciilor sociale din comunitatea brașoveană”, la Coresi Shopping Resort

Gabriela Bunghez

Sucursala Braşov a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România, vă invită să participaţi la evenimentul „Târgul serviciilor sociale din comunitatea braşoveană” ce va avea loc în data de 07 iunie, în intervalul orar 14.00-18.00 la Coresi Shopping Resort.

Scopul evenimentului este acela de a continua promovarea serviciilor sociale oferite de furnizorii publici şi privaţi de pe raza Judeţului Braşov şi rolul asistentului social, acţiuni care să contribuie la creşterea vizibilităţii la nivelul comunităţii a eforturilor noastre, respectiv a contribuţiei aduse la dezvoltarea sistemului de asistenţă socială.

De asemenea, prin desfăşurarea acestui eveniment dorim să contribuim la conştientizarea importanţei consolidării relaţiilor de colaborare dintre factorii decizionali şi structurile care activează în domeniul asistenţei sociale la nivelul comunităţii pentru crearea unei societăţi în care este imperios necesar a ne manifesta grija pentru fiecare persoană aflată în situaţie de dificultate.

În cadrul acestui eveniment, vor avea loc:

  • activităţi de promovare
  • activităţi de evaluare
  • activităţi de promovare a voluntariatului
  • expoziţii cu produse handmade
  • Spectacol „Demnitate, valoare supremă a vieţii

,,Prin intermediul acestui eveniment dorim să reliefăm importanţa şi necesitatea serviciilor sociale organizate şi acordate de furnizorii publici şi privaţi de la nivelul comunităţii braşovene şi nu numai, precum şi rolul decisiv pe care îl are asistentul social în misiunea sa de identificare, evaluare şi intervenţie promptă şi profesionistă în cazul persoanelor defavorizate, în contextul respectării inclusiv a deminităţii umane„, spun organizatorii.

Foto: arhiva: Viata Libera