Eveniment

Târgul de Cariere 2025, la Coresi Shopping Resort

Gabriela Bunghez

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă au șansa în această primăvară să participe la Târgul de Cariere 2025, un eveniment de tradiție care aduce față în față angajatorii cu viitorii angajați, la Coresi Shopping Resort.

Târgul de Cariere 2025 aduce aproape de comunitatea locală, și primăvara aceasta, angajatori din diverse domenii de activitate, precum: inginerie, producție și tehnică, auto și automotive, IT, servicii și BPO, logistică și transport, telecomunicații, comerț, marketing, comunicare, resurse umane sau finanțe-bănci.

Acesta se va desfășura în perioada 21 – 22 martie, la Coresi Shopping Resort, între orele 10.00-18.00.

„Vino la Coresi Shopping Resort, în 21 și 22 martie, să afli tot ce e nou pe piața muncii, să îți găsești jobul potrivit sau să îți poziționezi brandul de angajator în top!”, transmit organizatorii.

Motive pentru care să participi la Târgul de Cariere 2025 în calitate de candidat:

  • iei pulsul pieței muncii și afli tot ce e nou;
  • interacționezi direct cu angajatori din diverse domenii de activitate;
  • te poți remarca în fața angajatorilor încă de la eveniment;
  • ai șansa să îți găsești jobul potrivit sau să îl obții pe cel mult-visat;
  • ai acces la stagii de practică și diverse internship-uri;
  • primești pe loc răspunsuri la întrebările tale;
  • afli mai multe despre ce presupune procesul de recrutare;
  • te informezi în detaliu despre domeniul de interes;
  • poți testa în cadrul evenimentului produsele companiilor prezente;
  • participarea la eveniment te poate ajuta să alegi drumul profesional care ți se potrivește cel mai bine.

Motive pentru care să participi la Târgul de Cariere 2025 în calitate de angajator:

  • creșterea vizibilității pe piața muncii;
  • mai multă notorietate;
  • poziționarea brandului de angajator în top;
  • interacțiuni directe cu un număr mare de candidați;
  • recrutarea unor candidați potriviți pentru pozițiile deschise;
  • promovarea culturii organizaționale și a valorilor care definesc compania;
  • interacțiuni directe și schimb de contacte cu alți angajatori și recrutori;
  • scurtarea timpului dedicat procesului de recrutare.

Mai multe detalii AICI.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !