Târg de Sânziene în Piața Unirii din Râșnov. Programul complet al evenimentului

Târg de Sânziene în Piața Unirii din Râșnov. Programul complet al evenimentului

Meșteșugarii iscusiți din Râșnov și împrejurimi vor fi prezenți în Piața Unirii la Târgul de Sânziene.

Târgul de Sânziene din Piaţa Unirii din Râşnov vă aşteaptă cu degustare de plăcinte râșnovene, produse de la meșteșugari locali, dar şi ateliere pentru copii.

Solstițiul de vară marchează mijlocul verii, fiind cea mai lungă zi din an, denumită și Ziua Soarelui,  în jurul căreia bunicii și străbunicii noștri au conturat numeroase povești și obiceiuri. Evenimentul este asociat cu nașterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul, sărbătoare cunoscută în popor și sub denumirea de Sânziene.

Sânzienele sunt percepute de către români încă din vremuri îndepărtate ca fiind ființe de gen feminin, zâne blânde și generoase cu cei care le respectă, purtate de adierea vântului prin poienile cu plante de leac pentru a le spori efectul tămăduitor în. Noaptea de Sânziene.

„Sunt multe de spus despre aceste făpturi și obiceiurile acestei sărbători, așadar, am pus la cale un târg de Sânziene unde vă invităm să aflați povești despre tradițiile de Sânziene, despre plante de leac, iar pentru că suntem atât de aproape de ziua iei, despre portul popular de Râșnov printr-o prezentare a costumelor păstrate cu sfințenie de câteva doamne din Râșnov, un atelier de cusut motive tradiționale pentru adulți și un atelier de opincuțe pentru copii.

La apus de soare, Carabi (Tudor Moldoveanu și Cristian Medrea) ne poartă pe ritmuri visătoare, de început de vară”, transmit organizatorii.

Meșteșugarii iscusiți din Râșnov și împrejurimi vor fi prezenți în Piața Unirii, începând cu ora 10:00 până la ora 20:00, cu produse diverse precum îmbrăcăminte, accesorii, piese de decor, bunătăți dulci și sărate.

Alte articole:   Concurs de croșetat viteză, la Centrul Cultural Reduta

 PROGRAM

Sâmbătă, 22 Iunie în Piața Unirii, Râșnov

  • 10:00 – 20:00 – Târg de Sânziene cu meșteșugari locali
  • 11:00 – 12:00 – Atelier de mini opincuțe pentru copii
  • 11:00 – 12:30 – Atelier de cusut motive tradiționale pentru adulți
  • 16:00 – 16:40 – Degustare de plăcinte râșnovene și prezentarea portului popular de Râșnov
  • 17:00 – 17:40 – Povești de Sânziene despre flori și plante cu Roha Silva
  • 18:00 – 18:40 – Concert Carabi

Meşteşugarii şi copiii aşteptaţi să se înscrie la Târgul de Sânziene

Dacă ești meșteșugar și îți dorești să expui și tu produsele tale la târgul de Sânziene, te rugăm să completezi acest formular: https://forms.gle/c6HLiEK81MuK4Lfe7

Alte articole:   VIDEO Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav împlineşte astăzi, un an de activitate. Momentul, marcat printr-un spectacol

Înscrierea la atelierele de creație din cadrul târgului de Sânziene se face prin completarea formularului dedicat fiecărei activități, locurile fiind limitate:

Accesul este gratuit!

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate